Sambata 28 Decembrie

Podul peste Arieș a fost deschis după 9 luni de lucru - VIDEO


Podul peste Arieș a fost inaugurat luni, 13 decembrie, așa cum s-a promi, cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut, se laudă Drumarii.

Valoarea contractului a fost de 6.682.073,00 lei fără TVA, iar garanția de 3 ani.

S-a deschis circulația pe podul peste râul Arieș la Turda pe DN1, km 444+840, cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut.

În mai 2018 s-a realizat preluarea acestui pod situat pe DN 1, proprietate publică a statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda, județul Cluj, în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea CNAIR, în vederea realizării lucrărilor de  reparații”, precizează Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Graficul lucrărilor la Podul de peste Arieș

În data de 03.07.2019, a avut loc predarea - primirea amplasamentului podului de către DRDP Cluj către Antreprenorul ARL SA.

Antreprenorul a semnalat faptul că rampele podului - racordarea acestuia cu terasamentele nu sunt în administrarea MT/CNAIR, iar în acest sens, predarea amplasamentului din data de 03.07.2019 a fost doar parțială.

Proiectarea lucrărilor de reparații necesare s-a finalizat în data de 15.01.2021, iar imediat au început lucrările de reparații care aveau ca termen contractual de finalizare data de 15.01.2022.

Antreprenorul a efectuat lucrări de consolidare a infrastructurilor și de înlocuire a suprastructurii podului.

Comentarii Facebook