Duminica 22 Decembrie

Ponta l-a atacat dur pe Silvio Berlusconi. Îl compară cu Ceauşescu

 

Premierul Victor Ponta a declarat, la Torino, în cadrul mitingului socialiştilor europeni pentru susținerea candidatului Partidului Democrat la poziţia de prim-ministru, că pentru Italia o reîntoarcere a lui Silvio Berlusconi ar echivala cu revenirea lui Nicolae Ceauşescu în România.

 

Pentru noi, alăturându-ne Europei ca ţară fostă comunistă a fost mult mai mult decât a fost pentru dumneavoastră, a fost un vis (…) Berlusconi nu este parte din acest vis, pentru că e un coşmar. Nu mi-aş putea imagina Italia cu Berlusconi la putere din nou, aşa cum nu-mi pot imagina România cu Ceauşescu înapoi. Acest trecut trebuie să rămână acolo, iar ceea ce este important este viitorul”, le-a spus Ponta, în limba italiană, celor adunaţi la Torino.

 

Ponta a precizat că îl susține pe Pier Luigi Bersani, pentru poziţia de premier al Italiei.

 

În septembrie, înaintea campaniei electorale în România, PPE a venit la Bucureşti să susţină (PDL, n.r.), dar nu a ajutat, pentru că noi am obţinut 60% din voturi. Tot mai multe partide din PPE vorbesc de mai multă Europă, dar am văzut ieri ce se întâmplă şi ce înseamnă pentru ei: mai multă Europă, mai puţini bani pentru UE. Mai multă Europă pentru cine?”, a întrebat retoric premierul.

 

Vezi AICI video.

Comentarii Facebook