Duminica 22 Decembrie

Ponta: Nici vorbă de demisie! Băsescu se răzbună pentru că am mers la Bruxelles


Premierul Victor Ponta a declarat, la plecarea de la Bruxelles, că nu își va da demisia și că va demonstra că nu a comis niciun plagiat.

"Ce s-a anunţat astăzi este o decizie politică şi ilegală, luată de apropiaţii Preşedintelui ca represalii pentru participarea mea la Consiliul European. Voi dovedi în faţa Comisiei de Etică a Ministerului Educaţiei că am respectat toate regulile! Nu renunţ la lupta pe care am început-o din cauza acestor atacuri. Nici vorbă de demisie!", a declarat Victor Ponta, vineri seară, la plecarea de la Bruxelles.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, 85 de pagini fiind copiate fără indicarea sursei. Comisia a propus Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată cu 13 voturi pentru din totalul de 21.

Ministrul Sănătății a anunțat că decizia comisiei este ilegală, pentru că a fost desființată joi seara.

 

Victor Ponta pentru El Pais: Demisionez dacă se constată că am plagiat

Comentarii Facebook