Duminica 22 Decembrie

Ponta susține că numai cuvântul CIANURĂ oprește exploatarea de la Roșia Montană

 

Premierul Victor Ponta crede că România ar trebui să studieze modul în care se exploatează aurul în Finlanda.

 

Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios, că până la urmă cuvântul este problema. Cianura este folosită în multe alte tehnologii, inclusiv în România. Şi în Finlanda tot cu cianură exploatează. Nu cunosc foarte bine tehnic, dar putem să învăţăm de la ei şi să ştim ce ce putem cere ca standarde de mediu de la orice fel de companie, nu de la una anume, ci de la oricine vrea şi poate să investească în România”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Finlanda.

 

Premierul a spus că România trebuie să îşi exploateze resursele, nu să le blocheze, și că poate învăța de la ţări cu standarde ridicate de protejare a mediului. ”După care, dacă nici ce se face în Finlanda nu e bun, înseamnă că e o exagerare”, a adăugat Ponta, conform Mediafax.

 

El a mai spus că România trebuie să își exploateze resursele cu respectarea mediului. ”În momentul în care aceste reguli sunt respectate, atunci aprobăm exploatările. Nu facem cele mai înalte standarde de mediu şi după aia oricum nu acceptăm. Pe mine mă interesează ca România să îşi exploateze resursele - şi nu vorbesc doar de aur, ci de multe alte resurse - asta înseamnă să avem standarde de mediu, dar să spunem «Da» folosirii resurselor noastre naturale, aşa cum spune Finlanda (...) Nu ştiu de ce nu am face şi noi acelaşi lucru, este vorba de dreptul la dezvoltare al României şi de oportunităţile uriaşe pe care, cu inteligenţă şi cu respectarea mediului, trebuie să le folosim”, a adăugat însă Ponta.

Comentarii Facebook