Vineri 20 Decembrie

Ponta vorbește despre demisia sa și lansează un atac dur: Erau în stare să calce pe cadavre



Fostul premier Victor Ponta a vorbit, marți seară, la o televiziune locală, despre demisia sa de la șefia Guvernului.

Acesta a precizat că regretă plecarea sa din funcția de prim-ministru, însă consideră că era momentul să demisioneze.

De asemenea, Ponta a lansat și un atac dur la adresa celor care ”doreau schimbarea Guvernului”, despre care a spus că erau dispuși să calce și pe cadavre pentru a atinge obiectivul.

"O să regret tot timpul faptul că anumite proiecte nu le-am terminat, că altele nu le-am făcut mai bine. Dar nu, atunci era momentul în care trebuia să demisionez, din multe motive, dar unul singur, pe care îl pot rezuma într-o frază, care nu a fost rostită de mine, ci de altcineva, a spus așa: 'Au trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta'. Or, eu, atunci, știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu să calce pe cadavre. Or, eu sunt un om care am fost construit altfel și nu cred că merită să ții de o funcție călcând peste cadavre. Alții au considerat că merită lucrul ăsta, eu nu. Și, repet, gândindu-mă și la cei care au avut încredere, care m-au sprijint, era momentul potrivit", a precizat Ponta într-o emisiune la postul de televiziune TV SUD.

Comentarii Facebook