POZA ZILEI! Premierul Ponta primit cu tricouri ”Copy - Paste” la UBB Cluj

 

Premierul Victor Ponta este ținta unui protest pus la cale de activiști de la două organizații din Cluj-Napoca. Ei au îmbrăcat tricouri pe care au scris ”Copy” și ”Paste”, aducându-i aminte premierului Victor Ponta de acuzațiile de plagiat. 

 

De asemenea, cei doi tineri care au îmbrăcat tricourile au mai purtat și un banner pe care au scris: ”La Cluj nu sunteţi doctor, domnule Ponta!”, cu trimitere la doctoratul susținut de acesta, deși lucrarea era copiată în mare parte. Cu toate că planează suspiciuni de plagiat și unele instituții s-au pronunțat asupra acestui lucru, Ministerul Educației nu a avut curajul să îi retragă lui Ponta titlul de doctor.

 

Protest ANTI Ponta la UBB Cluj, cu ocazia inmanarii titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunter Verheugen - FOTO și VIDEO

 

Principala țintă a protestului organizat de tinerii activiști din Cluj, cei care luptă împotriva proiectului de la Roşia Montană şi cei de la Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, este fostul comisar european Gunter Verheugen, care primește astăzi, la UBB Cluj, titlul de Doctor Honoris Causa. Tinerii îl acuză pe acesta că a făcut lobby prin firma sa, fiind sancționat dur de Comisia Europeană.

 

De ce au protestat tinerii la UBB Cluj împotriva lui Verheugen și Ponta - VIDEO

 

La ceremonia de decernare a titlului de DHC lui Gunter Verheugen mai participă, pe lângă Victor Ponta, și alți oficiali: ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, fostul ministru de Interne, Ioan Rus, mitropolitul Clujului, IPS Andrei, episcopul greco-catolic, Florentin Crihălmeanu, primarul Emil Boc, parlamentari și alți oficiali din Cluj.

Comentarii Facebook