Duminica 22 Decembrie

Premierul Chinei a ținut un discurs la Guvern: ”Sunt surprins de o nouă înfăţişare şi mari schimbări”



Premierul Chinei, Li Keqiang, a ținut un discurs în fața Parlamentului României, după vizita oficială a delegației chineze. Premierul a ținut să le mulțumească oficialilor români pentru primirea călduroasă și a precizat că s-a simțit ca acasă în România.

"Guvernul ţării dumneavoastră m-a primit foarte călduros pe mine şi delegaţia mea. A transformat această iarnă într-o primăvară cu vreme frumoasă. Am avut întâlniri cu preşedinţii Parlamentului şi mi-au urat să mă simt ca şi acasă în România. Le-am spus că am sosit de câteva zile şi nu ştiu ce dată e azi pentru că nu am simţit că am plecat de acasă. Am sosit aici la Palatul Parlamentului. Se spune că această clădire că e cea mai amre din lume pentru Parlament. Când am intrat, am simţit solemnitatea, înţelepciunea şi forţa poporului român. Toate se simt aici.", şi-a început discursul premierul Chinei, potrivit realitatea.net.

"Vreau să afirm că dumneavostră, dragi prieteni prezenţi, vă dedicaţi timp îndelungat prieteniei dintre China şi România. Aţi făcut eforturi excepţionale. Vreau să vă mulţumesc în numele guvernului şi poporului chinez pentru aceste eforturi", a continuat premierul.

Li Keqiang a precizat că nu este pentru prima dată când a venit în România, însă este surprins de schimbările din țară fați de acum 20 de ani.

"Nu este prima dată când vin în România. Acum 20 de ani am mai vizitat-o. Sunt surprins de o nouă înfăţişare şi mari schimbări în ţara dumneavoastră. România a manifestat hărnicia şi înţelepciunea, manifestându-se ca un tigru ecnomic din Europa. Avem convingerea că va construi un viitor şi mai luminat. România are o istorie îndelungată şi o cultură splendidă. Există nenumărate monumente istorice, precum şi patrimonii culturale. prietenia chino-română are şi o sursă istorică îndelungată încă din secolul al XVII-lea", a mai spus premierul Chinei.

Premierul a vorbit și despre prietenia tradițională dintre poporul român și poporul chinez.

"China vede România ca un pilon important pentru cooperarea cu Europa de est și UE", a spus premierul chinez.

Keqiang spune că există un potenţial uriaş de cooperare între două țări.

"Avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să continue din generaţie în generaţie", a mai spus el.

 

Foto: Mediafax

Comentarii Facebook