Duminica 22 Decembrie

Premierul Dăncilă pleacă din nou în vizite oficiale. Se întâlnește cu președintele Turciei



Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că se întâlneşte, luni, cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în debutul unei vizite pe care o efectuează în Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit.

"Voi începe astăzi o vizită în Republica Turcia şi în Golful Persic, în Emiratele Arabe Unite şi în Kuweit, state cu potenţial de dezvoltare a relaţiilor economice cu România", a spus premierul în şedinţa de guvern, conform realitatea.net.

Dăncilă a precizat că copul acestei vizite este promovarea relaţiilor economice.

"Promovarea investiţiilor şi a oportunităţilor de afaceri reprezintă prioritatea Guvernului în acest moment. În această deplasare mă vor însoţi mai mulţi miniştri. Vom prezenta proiecte importante din domeniile infrastructură de transport, sănătate, turism, energie, pe care investitorii privaţi le pot dezvolta inclusiv în parteneriat public privat", a punctat ea.

Totodaă, șefa Executivului a detaliat o parte din programul vizitei: "Astăzi voi avea întâlniri cu preşedintele Republicii Turcia, domnul Erdogan, conducerea Marii Adunări Naţionale a Turciei, precum şi cu preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ, Industrie şi Burse".

Vizita va continua, a spus ea, cu întâlniri cu înalţi oficiali din Emiratele Arabe Unite şi Kuweit.

"Vreau să subliniez că voi participa la Forumul oamenilor de afaceri din România şi Kuweit", a mai spus Dăncilă.

Comentarii Facebook