Duminica 22 Decembrie

Premierul Ludovic Orban amendat de Tribunalul Cluj pentru că nu pune în aplicare o sentință


Tribunalul Cluj a dispus o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pe numele premierului Ludovic Orban, pentru că nu-l numește în funcție pe fostul suprefect Györke Zoltán, care a câștigat un proces.

Astăzi, 12.11.2020 Tribunalul Cluj a admis cererea mea și a dispus obligarea primului-ministru Ludovic Orban la suportarea unei amenzi pentru refuzul nejustificat de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă. Instanța a stabilit aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de reintegrare a subsemnatului în funcţia de subprefect al judeţului Cluj, pentru refuzul de a pune în executare Sentința Civilă nr. 249 din 11.02.2020 rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Cluj nr. 894 din 16.07.2020.

Având în vedere rolul Președintelui României de a veghea la respectarea Constituției României, în 20.08.2020 i-am transmis domnului președinte Klaus Iohannis un memoriu prin care l-am informat despre nerespectarea hotărârii judecătorești de către Guvernul României și l-am rugat să dispună măsurile necesare în vederea executării Deciziei civile. Nu am primit răspuns cu privire la soluția adoptată.

Așa cum rezultă din ultimul Raport al Comisiei Europene privind statul de drept, România a fost considerată vinovată de încălcarea Convenției europene a drepturilor omului pentru că statul nu s-a conformat hotărârilor judecătorești definitive. În consecință, România face obiectul unei supravegheri sporite din partea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei până la instituirea măsurilor necesare garantării executării hotărârilor judecătorești”, a precizat Györke Zoltán.

Gyorke Zoltan demis de mai multe ori din funcția de subprefect al Clujului și repus în funcție prin decizia instanței a reușit o nouă victorie, după ce a fost demis în 2019 din nou din funcție. 

În 2019, Gyorke Zoltan a fost demis de PSD, dar acum judecătorii au decis să îl repună în funcție, deși între timp cel care i-a luat locul, Alin Danci, a fost și el demis și subprefect a fost numit  Irina Munteanu.

Gyorke Zoltan a câștigat procesul pentru ultima demitere în luna februarie 2020.

Gyorke Zoltan va obține drepturi salariale consistente. Numai pentru ultimul an ar trebui să încaseze o diferență salarială de circa 10.000 de euro. 

După ce a fost demis în februarie 2019, Gyorke Zoltan a fost numit în funcția de inspector guvernamental, dar acest lucru l-a nemulțumit și a atacat ordinul de demitere în contencios-administrativ. 

De-a lungul carierei, Gyorke Zoltan  a fost demis de trei ori din funcția de subprefect, fiind o adevărată performanță. PNL -istul Gyorke Zoltán a fost demis prima dată în 2008, dar a fost repus în funcţie în 2015, ca urmare a unei decizii definitive a judecătorilor. După demiterea din 2008, Gyorke Zoltan a acceptat postul de inspector guvernamental al Secretariatului General al Guvernului, unde a stat până în 31 iulie 2013, când a fost dat afară, după ce a cerut să fie trimis la Cluj, pe postul de subprefect, care era liber. 

El a acționat decizia în judecată și a câștigat abia în 2015, fiind repus în funcție cu plata drepturilor salariale restante. El a primit și atunci diferențe salariale uriașe pentru anii în care a durat procesul. 

Comentarii Facebook