Vineri 22 Noiembrie

Premierul Ungariei lansează provocări de la Tușnad: Noi nu am spus că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești


Premierul ungar, Viktor Orban, se află la Tușnad, de unde a lansat un discurs revizionist, spunând că Ardealul și Secuimea nu ar fi ”unități teritoriale românești”.

”Se scrie să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc, însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a precizat Viktor Orban la Universitatea Liberă de Vară de la Bálványos, care are loc la Tuşnad, făcând referire la un document oficial de la MAE român în care i s-a scris ce subiecte nu poate aborda.

Conform unei traduceri neoficiale difuzată de Antena 3, Viktor Orban a început prin a spune că în lupta pentru creştinismul în Europa, va fi nevoie de ortodoxia română şi a urat bun venit publicului român prezent la adunare. El a susţinut că a primit un  document de la MAE român în care i se spune ce subiecte poate aborda şi despre ce subiecte să nu vorbească. 

Orban a afirmat că printre recomandări se află şi aceea de a nu vorbi despre lucrurile care pot aduce atingere sensibilităţilor româneşti, cum ar fi simbolurile naţionale.  Un alt subiect considerat sensibil este reprezentat de drepturile colective ale minorităţilor.  Şeful Executivului de la Budapesta a mai afirmat că i s-a transmis să nu vorbească despre ”unităţi teritorial-administrative inexistente în România”, interpretând că recomandarea se referă la Ardeal şi la Ţinutul Secuiesc.

Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial ne-au zis, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a spus premierul Orban, conform G4Media.

O altă temă sensibilă este cea a valorilor occidentale, legat de care Viktor Orban susţine că i s-ar fi spus să nu le pună într-o lumină proastă. 

Totodată, o altă solicitare a fost evitarea discursurilor xenofobe referitoare la migraţie. El a amintit că ambiţia naţională cea mai mare a României este aderarea la Schengen şi că aceasta este susţinută de Ungaria, care ar urma să preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE în a doua jumătate a lui 2024, transmite News.ro.

Comentarii Facebook