Duminica 22 Decembrie

Premierul Victor Ponta URMĂRIT PENAL de DNA în două dosare, de spălare de bani și conflict de interese


Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, acesta fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor, infracțiuni săvârșit la companiile energetice Turceni și Rovinari în legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică.

Acesta mai este urmărit penal și în calitate de premier al României, într-un dosar de conflict e interese.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

La data 6 mai 2015, în contextul documentării, de către procurori, a aspectelor privind relațiile contractuale ale societății de avocatură SCA „Șova și Asociații, s-a dispus predarea, de către autoritatea fiscală competentă, a tuturor înscrisurilor existente privind actele de inspecție fiscală efectuate la Cabinetul de Avocat „Ponta Victor Viorel”.
În urma analizării înscrisurilor, în raport de probele ce fuseseră deja administrate în cauză, a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.

Convenția s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată. În convenție s-a prevăzut că pentru lucrările profesionale efectuate în conlucrare, onorariile să fie încasate de societatea de avocați, iar avocatul Ponta Victor-Viorel să primească o sumă fixă de 2.000 euro, pentru care va emite o factură lunară.

Prin act adițional, începând cu luna aprilie 2008, s-a majorat la suma de 3.000 euro/lună onorariul avocatului Ponta Victor-Viorel.
Convenția de conlucrare s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.

Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.

Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societății de avocați SCA „Șova și Asociații” care a efectuat plata contravalorii lor după care le-a înregistrat în contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezintă cheltuieli ce nu au la bază operațiuni reale, având în vedere că, în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici un fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare. Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.

Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.

Întrucât specializarea juridică lui Ponta Victor-Viorel este dreptul penal s-a stabilit ca activitățile să vizeze asistența juridică în dosare de natură penală în legătură cu clienții societății de avocați.

Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008.

Cele 16 înscrisuri falsificate de Ponta Victor-Viorel au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.

Ponta Victor-Viorel a folosit o parte din sumele obținute de la SCA „Șova și Asociații” pentru cumpărarea a două apartamente de lux într-un complex rezidențial situat în București”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Conform DNA, în perioada 11.11.2008 - iunie 2009, Ponta a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.

Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel.

Totodată, s-a impus contnuarea urmăririi penale față de Victor și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru al României.

Conform procurorilor, în calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism.

Probele administrate au relevat faptul că Ponta Victor-Viorel a beneficiat, lunar, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, de sume de bani cuprinse între 7.900 lei și 14.000 lei, în total 181.439,89 lei, în temeiul unei convenții fictive de conlucrare profesională în domeniul juridic încheiată între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel, iar în perioada noiembrie 2008 - iunie 2009 a beneficiat în mod gratuit de dreptul de folosință al autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10, achiziționat de SCA „Șova și Asociații” în sistem de leasing financiar de la Romstal Leasing (rate în valoare de aprox. 6.000 lei/lună), iar ulterior, în luna iunie 2009, de sumele de bani reprezentând avansul și alte cheltuieli aferente contractului de leasing în momentul preluării acestuia de către Ponta Victor-Viorel, în total suma de 79.641,11 lei.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”, se mai arată în documentul DNA

Comentarii Facebook