Duminica 22 Decembrie

Președintele organizației municipale PSD, Mircea Jorj: Întâlnirea PDL de la Romexpo era ca o întâlnire a mafiei


În cadrul conferinței județene pentru alegerile PSD Cluj, președintele organizației municipale, Mircea Jorj, a declarat că întâlnirea PDL de sâmbătă semăna mai mult cu o întâlnire a mafiei.

Mă uitam sâmbătă la televizor la întâlnirea PDL de la Romexpo și parcă vedeam o întâlnire a mafiei. Vedeam mașinile, vedeam oamenii și parcă vedeam o întâlnire a mafiei. Îl vedeam pe Traian Băsescu, o vedeam pe Elena udrea, pe acea doamnă europarlamentar Macovei”, a declarat președintele organizației municipale PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.

Președintele organizației municipale a mai precizat că justiția din România poartă numele lui Traian Băsescu și că scopul USl este să lupte împotriva mediocrității acestora.

Am făcut o plângere penală la DNA și mi-a făcut trimitere către un articol de lege care mă învață să fac o plângere penală. Această justiție poartă numele lui Traian Băsescu și trebuie să luptăm cu mediocritatea lor”, a mai spus Jorj.

Mircea Jorj a spus că ținta PSD Cluj este de a câștiga Primăria Cluj-Napoca la următoarele alegeri și să-l dea jos pe Emil Boc.

Boc a reușit, cu mediocritatea lui, să aducă românia la sapă de lemn, dar nu va reuși să aducă Clujul la sapă de lemn pentru că vom câștiga primăria Cluj-Napoca”, mai spus Mircea Jorj.



Comentarii Facebook