Duminica 22 Decembrie

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă: „România trece prin a treia criză din ultimii doi ani. Singura soluţie sunt investiţiile”


Premierul Nicolae Ciucă susţine că soluţiile Guvernului oferă predictibilitate, necesară în perioada de criză prin cre trece România. O perioadă care poate fi depăşită numai prin investiţii.

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat luni că într-o situaţie de criză, precum cea pe care o traversează şi România, singura soluţie sunt investiţiile, iar rolul Guvernului este de a le sprijini prin politici publice având ca scop asigurarea stabilităţii şi dezvoltarea economică.

Într-o situaţie de criză, aşa cum am afirmat, este limpede că singura soluţie sunt investiţiile. (...) Trebuie subliniat că românii au avut de înfruntat o criză sanitară, apoi a venit criza economică şi începând cu luna februarie, iată, ne confruntăm şi cu o criză de securitate, un război la graniţa noastră, în ţara vecină, Ucraina, ca urmare a invaziei forţelor armate ruse”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu la Radio România Actualități. 

El a subliniat că pentru asigurarea stabilității este nevoie ca mediul dde afaceri să fie sprijinit prin politici guvernamentale. 

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că în acest moment, pentru a putea să protejăm economia, să protejăm locurile de muncă, să creăm mai multe locuri de muncă, avem nevoie ca mediul de afaceri, antreprenorii români să fie sprijiniţi şi aş dori să înţelegem această perioadă ca fiind efectiv îndreptată spre a asigura stabilitatea şi, pe cât posibil, dezvoltarea economiei ţării noastre. Am avut dese întâlniri cu investitorii români şi cu cei străini. Această relansare, această stabilitate şi, de ce nu, relansare a economiei o putem face doar împreună”, a explicat prim-ministrul. 

Aici este rolul Guvernului, de a veni cu politici care să încurajeze şi să sprijine investiţiile, iar mediul de afaceri trebuie să continue planurile de dezvoltare, iar pentru asta are nevoie de predictibilitate, are nevoie de stabilitate legislativă şi, desigur, avem nevoie să întreţinem acest dialog permanent cu dumnealor pentru a putea înţelege realitatea, a putea înţelege oportunităţile şi, sigur, trebuie să fim în măsură să facem managementul riscurilor”, a mai afirmat premierul. 

Instituțiile financiare internaționale confirmă că soluțiile Guvernului sunt potrivite

Premierul a punctat că instituțiile financiare internaționale confirmă că soluțiile Guvernului au fost și sunt cele mai potrivite. 

Iar aceste aprecieri anunţate public sunt semnale foarte bune pentru nevoile de investiţii. Nu am crescut nicio taxă, iar această predictibilitate este un atu important. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani prevăzuţi în buget - 88 de miliarde de de lei”, a mai spus Nicolae Ciucă.

De asemenea, am luat toate măsurile pentru a putea să absorbim, să atragem o sumă cât mai mare din banii europeni, discutăm de 80 de miliarde de euro, care asigură atât stabilitatea, cum spuneam, dar oferă posibilitatea să dezvoltăm economia, oferă posibilitatea să putem să asigurăm locuri de muncă, oferă posibilitatea să ne gândim că prin această creştere economică putem să asigurăm României reducerea decalajului între ţările din zona de est şi ţările din zona de vest”, a încheiat premierul României. 


Comentarii Facebook