Duminica 22 Decembrie

Primăria a ”topit” 500.000 de euro pe un sistem de iluminat nou la Sala Polivalentă. Parcă e la discotecă! - VIDEO


Sala Polivalentă din Cluj, condusă de Ionuț Rusu, cel care a cumpărat haine de lux din banii instituției de mii de lei și a fost iertat de Emil Boc, are acum un sistem de iluminat în valoare de 500.000 de euro.

Boc anunță că vineri, 7.04.2023, va fi inaugurat noul sistem de iluminat cu ocazia meciului de baschet “U” Banca Transilvania - CSM Oradea! Vă așteptăm la meci! Haide “U”! 

Pentru refacerea iluminatului nocturn s-a ales o soluție LED care este compusă din 85 proiectoare LED de ultimă generație Arena Vision LED - producător Philips Signify, controlate DMX. Nivelul de iluminat a fost ridicat de la 1400 lux în varianta inițială la 3500 lux pentru a corespunde tuturor standardelor internaționale de transmisie TV UHD (4k) solicitate de federațiile internaționale FIBA, EHF, ITF etc.

Pentru terenul de joc s-au folosit 85 proiectoare  Arena Vision LED DMX controlate cu LPC 2 produs de PHAROS CONTROLS.

Pentru iluminatul arhitectural s-au folosit 88 proiectoare RGBW LED UNIflood - producător Philips Signify, controlate DMX prin LPC2 producător PHAROS CONTROLS. Acestea ajută la iluminatul de accent în cadrul sălii și pentru a crea scene de lumină ambientală. Acestea se pot programa pentru show-uri de lumină personalizate, dinamice, integrate și sincronizate cu muzica.

Sistemul RGBW este completat cu 18 proiectoare VL5LED RGBALC motorizate, programate DMX - producator Vari-Lite Signify (USA). Avem unul dintre cele mai performate produse create special pentru show-uri de iluminat controlate DMX cu controller LPC2 - producator PHAROS CONTROLS.

Sistemul de iluminat asigură o reducere a consumului de energie cu 40% datorită tehnologiei LED și a controlului DMX care permite reducerea intensității luminoase. Permite jocuri de lumină, integrarea și sincronizarea cu muzică și condiții de televizare excelentă.

Produsele au fost, de asemenea, folosite pe Arene internaționale precum: Allianz Arena, Chelsea Stadium, Juventus Torino, AJAX Stadium etc. sau săli de sport precum: Saitama Arena (Japonia), Ekinox Arena (Franța), Barcelona Arena (Spania), Bayern Audi Dome (Germania).

Proiectarea, programarea și integrarea sistemului au fost efectuate de POWER ELECTRIC SRL, companie cu o experiență pe piața de iluminat din România de peste 28 ani”, este descrierea sistemului pe pagina de Facebook a primarului Emil Boc.

Valoare investiție: 2.409.280 + TVA.

Boc nu face conferințe de presă aproape deloc și preferă acest mod de comunicare, în care nimeni nu îl întreabă nimic. El merge la două emisiuni de radio, aproape în fiecare joi și vineri, unde întrebările sunt mai ”relaxate” și poate vorbi pe larg pe subiectele preferate.

Video de mai jos, realizat din fonduri publice de cameramanii Primăriei, a fost trecut privat de cei care administrează pagina de Facebook a primarului Emil Boc, așa că l-am repostat la secțiunea video.

Comentarii Facebook