Duminica 24 Noiembrie

Primăria Cluj a publicat pe TikTok un video în care apar fețele „copiilor marginalizați” la care Boc le-a împărțit ghiozdane cu rechizite


La sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală din Cluj-Napoca, Emil Boc a împărțit miercuri împreună cu alți reprezentanți ai Primăriei 350 de ghiozdane cu rechizite gratuite copiilor proveniți din medii defavorizate. Gestul în sine este unul lăudabil, dacă administrația nu ar fi distribuit ulterior un video în care apar și fețele copiilor care au participat la acest eveniment. 

Ulterior primarul a publicat și mai multe imagini pe pagina sa de Facebook cu copiii din familii marginalizate.

Deși postarea unei fotografii pe o rețea de socializare și urmărirea reacțiilor venite din partea internauților poate părea o acțiune inofensivă la prima vedere, protecția datelor personale este impusă de Regulamentul general pentru protecția datelor cu numărul 679 adoptat de Uniunea Europeană în 2016 și intrat în vigoare pe 25 mai 2018, cunoscut prin prescurtarea generică de GDPR (General Data Protection Regulation). Printre cele mai critice activități privind confidențialitatea se numără colectarea, prelucrarea și publicarea imaginilor fotografice și video ale copiilor. În acest caz, vorbim despre copii din familii vulnerabile care au dreptul la păstrarea demnității ca și orice alt copil.

Amintim că, rechizitele și ghiozdanele au fost achiziționate folosind fonduri din bugetul local și vor ajunge la elevii care se află în evidența Direcției de Asistență Socială și Medicală (DASM) a Primăriei Cluj-Napoca. Anul acesta au fost alocați 52.500 lei, pentru achiziționarea a 350 de ghiozdane echipate cu rechizite de bază.

Comentarii Facebook