Duminica 22 Decembrie

Primaria Cluj-Napoca a lansat www.clujbusiness.ro VIDEO


Primaria Cluj-Napoca a lansat site -ul www.clujbusiness.ro prin care se urmareste atragerea de investitori.

 

"Avem incepand de astazi un instrument necesar, www.clujbusiness.ro, un portal construit dupa un profil recomandat de catre companii care stiu ce au cautat si mai ales ce au gasit la Cluj-Napoca atunci cand au venit sa investeasca aici.  Este, de asemenea un instrument perfectibil, la care asteptam feed-back din partea tuturor celor care doresc sa ne ajute in acest demers important pentru Cluj-Napoca. Acest site este de fapt o platforma informationala prin intermediul careia dorim ca investitorii sa obtina repede, pragmatic si relevant raspunsurile pe care le asteapta la intrebarea "De ce Cluj-Napoca?", a precizat primarul Sorin Apostu.

 
Proiectul a fost coordonat si va fi gestionat in continuare de catre departamentul de Relatii Externe si Investitori, din cadrul Primarie. Partenerii Primariei in acest proiect, sunt cei care au pregatit informatii economice, demografice, din domeniul imobiliar, educational – cultural sau sanatate necesare nu numai investitorilor, dar si companiilor de consultanta din domeniu. Aceste informatii vor fi constant actualizate in functie de miscarile de pe piata economica locala. Textele au fost redactate de Biroul de Relatii Externe cu sprijinul companiilor si institutiilor partenere, dar si de profesori de la Facultatea de Business, care au inclus construirea acestui portal in proiectele de cercetare ale studentilor masteranzi.

 

Site -ul nu a costat nimic municipalitatea si este disponibil in limba romana si engleza, urmand ca in scurt timpsa fie disponibile si variantele in franceza, germana, maghiara, spaniola, italiana so coreana.

 

Vezi AICI site -ul.

Comentarii Facebook