Duminica 22 Decembrie

Primăria Cluj-Napoca s-a închis din cauza GREVEI GENERALE. Angajații citesc ziarele / UPDATE: Greva s-a terminat

 

Primăria Cluj-Napoca este blocată din cauza grevei generale a funcționarilor publici. Practic, angajații stau la birouri, dar nu muncesc, așteptând ziua de 1 Mai când sunt liberi oficial. 

 

Singurele birouri deschise sunt cele de la biroul de decese, naşteri şi căsătorii şi un ghişeu de amenzi care trebuie plătite în 24 de ore. În rest, 800 de oameni sunt în grevă generală.

 

Sindicaliștii susțin că acțiunea lor nu este îndreptată împotriva cetățenilor. ”Salariaţii din Primăria Cluj-Napoca, membri şi nemembri de sindicat, sunt, joi, în grevă generală pe toată durata zilei. Asta înseamnă că nu va lucra nimeni, primăria fiind închisă. Angajaţii stau în birouri, citesc ziare şi discută. Am pus pe uşi afişe cu «Grevă generală» pentru ca lumea să ştie. Nu este o acţiune îndreptată împotriva cetăţenilor, ci una care priveşte acordarea unor drepturi pentru salariaţii din administraţia publică locală. Se asigură doar serviciile de la biroul de naşteri, decese şi căsătorii, şi un ghişeu unde se pot plăti amenzile de 24 de ore”, a declarat președintele Sindicatului Civitas din Primăria Cluj-Napoca, Remus Mureşan.

 

Spre exemplu centralista Primăriei lucrează de 38 de ani și câștigă 1.500 de lei salariu. Nuţa Mogoş a întrerupt lucrul și nu mai răspunde la telefoane.

------------------------------

UPDATE

 

Greva generală s-a terminat la finalul programului de lucru.

 

Membrii sindicatelor afiliate la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) au organizat şi participat azi, 30.04.2015, la greva generală cu întreruperea activităţii pe durata întregii zile, în semn de protest faţă de politicile inechitabile în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile angajaţilor din administraţia publică locală din România, în comparaţie cu alte categorii de salariaţi din sistemul bugetar. 

 

Această acţiune de protest extremă a fost susţinută de aproximativ 32000 de membri de sindicat şi salariaţi din 2800 de primării de comune, 50 de oraşe, 35 de municipii şi 20 de consilii judeţene, precizează Valer Suciu, preşedinte al FNSA. 

 

Mulţumim pe această cale cetăţenilor pe care îi deservesc salariaţii reprezentaţi de către FNSA, pentru faptul că au înţeles că protestul nu a fost îndreptat împotriva lor. Asigurarea unor drepturi salariale decente angajaţilor din administraţia publică locală contribuie la stoparea exodului profesioniştilor angajaţi în primării şi consilii judeţene, la îmbunătăţirea actului administrativ şi, implicit, la asigurarea unor servicii de calitate  populaţiei de către instituţiile din administraţia publică locală.

 

Apreciem sprijinul declarat de către colegii noştri aparţinând altor organizaţii sindicale şi ne exprimăm pe această cale speranţa că la următoarele acţiuni de protest organizate de către FNSA, solidarizarea cu demersurile noastre nu va fi doar la nivel declarativ. Uniţi, pentru asigurarea unui trai decent al salariaţilor pe care îi reprezentăm, vom reuşi! 

 

În cazul în care, nici după acest protest, revendicările noastre minimale şi decente nu vor fi soluţionate în mod favorabil, FNSA va organiza următoarele acţiuni:

- în data de 27.05.2015 miting în Bucureşti la care vor participa minim 3000 de persoane;

- strângerea de semnături în vederea organizării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală, în 2015.

Comentarii Facebook