Duminica 22 Decembrie

Primarul Bogdan Pivariu spune lucrurilor pe nume: Centura de Sud a Floreștiului a fost făcută prost, în scop electoral, de fosta administrație


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că trebuie făcute unele studii pe Centura de Sud, pentru că drumul a fost făcut prost de fosta administrație și a fost tratat cu superficialitate. 

Avem acel drum de sud, care arată atât de rău. Nu este direcția de dezvoltare pe care ne-o dorim. Este un drum făcut electoral. Putem să constatăm cu toții, pentru că acolo nu am intervenit deloc. Este un drum făcut în fosta legislatură. Noi nu am intervenit, dar va trebui să o facem, pentru că a fost tratat cu superficialitate și vedem cum arată lucrurile făcute superficial.

Ceea ce noi facem, facem temeinic, planificăm. Totul face parte dintr-un plan. Pas cu pas trebuie să ajungem acolo unde ne dorim. Trebuie să punem lucrurile într-o altă logică, în ceea ce înseamnă dezvoltarea, chiar dacă acum vorbim numai despre dezvoltarea infrastructurii. Nu pot fi tratate așa lucrurile, ca pe centura de sud, și să ai pretenția că avem o dezvoltare durabilă și sustenabilă. Vom rezolva o problemă pe care o vedem și am moștenit-o. Îmi pare rău că banii floreștenilor au mers în acea zonă și că s-au folosit enzime și asfalt pus prost. 

Este o problemă pe care o vom rezolva pas cu pas. Necesită unele studii. Sunt niște lucruri mult mai greu de rezolvat, decât apar la prima vedere. Chiar regret disconfortul creat floreștenilor”, a declarat primarul Bogdan Pivariu, la emisiunea Ziua Live. 

Bogdan Pivariu a fost viceprimar în mandatul trecut, când primar a fost Horia Șulea. Pivariu nu a vorbit până acum despre greșelile făcute în fosta legislatură, dar acum a decis să spună lucrurilor pe nume, în mod asumat. Rezolvarea lor este posibilă numai prin abordarea directă și realizarea unor lucrări de calitate. 

Primarul a vorbit și despre alte drumuri din zona Metro și Valea Gârbăului. 

Avem o lucrare pe strada Răzoare, în zona Metro, unde de asemenea intubăm canalul existent, care era descoperit, pentru a lărgi carosabilul, pentru a rezulta parcări, pentru a rezulta un trotuar pe acea parte, unde tratăm accesele în fiecare curte. În partea dinspre Metro, vom avea trotuar plus pistă de bicicletă pe ambele sensuri, tocmai pentru a favoriza și în acea zonă folosirea și altor mijloace de transport, în afara mașinilor.

Pe Valea Gârbului, am reușit până într-un punct atât cât am avut proprietatea să facem un trotuar. Sigur, el va continua până aproape de Epinvest, pentru a face legătura cu trotuarul de pe drumul național, tocmai pentru realizarea sau facilitarea deplasării și pe jos și cu alte mijloace, în afara mașinilor personale. 

Urmează tratarea pe Calea Gîrbăului - strada Răzoare, unde vom introduce, după terminarea lucrărilor vom reuși să introducem și o linie de transport în comun”, a mai spus primarul Pivariu.

Comentarii Facebook