Duminica 22 Decembrie

Primarul din Apahida se comportă cu locuitorii ca la cazarmă. Oamenii se revoltă împotriva unei ferme de cai

 

Fostul colonel de armată, ajuns între timp primarul comunei Apahida, Grigore Fati, le-a spus unor locuitori că, dacă el vrea, va face o herghelie de cai în faţa căminului cultural din localitate. 

 

Primarul ”şi-a ieşit din pepeni” la o şedinţă unde au participat mai mulţi locuitori nemulţumiţi, care i-au cerut să răspundă de ce a autorizat construirea unei fermei de cai lângă casele lor.

 

Scandalul a continuat la şedinţa de Consiliu Local, la care au participat şi locuitorii revoltaţi. Oamenii i-au reproşat primarului că nu i-a informat, deşi legea îl obliga, despre ferma care se va construi lângă casele lor. În plus, în planul de urbanism general care va intra în vigoare în zona respectivă se va putea constui unităţi bancare sau medicale, unităţi de producţie etc.

 

Vrem să acţionaţi în vederea stopării acestei lucrări până la anularea în instanţă a acestei autorizaţii de construcţie. Inspecţia de Stat în Construţii a decis că această autorizaţie a fost emisă cu încălcarea legii şi a cerut prefectului de Cluj să solicite instanţei anularea acesteia. Prefectul ne ignoră, acum şi primarul ne ignoră”, spune unul dintre cei nemulţumiţi.

 

Maria Câmpean, un alt localnic, l-a acuzat pe primarul Fati că oricum face doar ceea ce doreşte. Primarul Fati s-a enervat la culme, dar vorbele lui au fost auzite şi de alţi localnici. ”Nu vreau să citez cuvintele pe care le-aţi spus la şedinţă data trecută: dacă eu vreau fac o herghelie de cai în centrul comunei. De ce nu v-aţi întâlnit în luna mai pentru a dezbate acest proiect, de ce nu v-aţi întâlnit cu cetăţenii pentru a-i informa despre acest proiect. Dvs. aţi fi de acord să fiţi vecini cu o fermă de cai. Nu sunt patru cai aşa după cum încearcă primarul să ne spună. Sunt 14 boxe a câte doi cai”, a spus femeia.

 

La şedinţă, deşi oamenii vorbeau despre respectarea Legii 50, privind disciplina în construcţii, care îi permite primarului să oprească lucrările dacă s-a constatat abateri de la autoritaţie de construire, Grigore Fati susţinea într-una că el nu mai poate face nimic. La un moment dat a şi recunoscut, totuși, că a greşit. "Voi suporta consecinţele, nu mă ascund în spatele unor ştampile şi semnături, dar acum singura soluţie este instanţa de judecată. Probabil totul s-a produs dintr-o eroare, dintr-o greşeală pe care mi-o asum şi voi suporta consecinţele”, a spus primarul.

 

Locuitorii din Apahida l-au mai acuzat pe primar că nu a făcut nimic şi nu a aplicat amendă în momentul în care s-a stabilit că autorizaţia a fost încălcată. ”Nu s-a întocmit PUZ şi nu a fost votat de Consiliul Local deşi regulamentul de urbanism spune negru pe alb că trebuia să treacă prin Consiliul Local. Nu s-au aplicat amenzi nici pentru cei care construiesc, deşi nerespectzarea autorizaţiei de construcţie se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 30.000 de lei”, au acuzat oamenii. Primarul Fati a recunoscut că nu a aplicat amenzi, deşi legea îl obliga.

 

Unul dintre consilierii locali, ales din partea PNL i-a spus primarului Fati să îi fie ruşine pentru situaţia pe care a creat-o. ”De doi ani cu autorizarea pasivă, cu acordul tacit al conducerii primăriei, lângă casa mea a staţionat o turmă de 250 de ori. Nu vă pot spune ce miros exista. Părinţii mei s-au îmbolnăvit şi de aceea nu trebuie să ne jucăm cu sănătatea oamenilor. Dacă tot vorbim de extinderea comunei şi de noul PUG, atunci ce bancă se va poziţiona lângă un grajd, ce unităţi medicale se vor poziţiona lângă un grajd. De ce ne batem joc de oameni?”, a spus şi consilierul local Ligia Pop.

 

Inspectoratul de Stat în Construcţii a stabilit deja că autorizaţia de construire pentru ferma de cai a fost emisă cu încălcare legii. 

Comentarii Facebook