Duminica 22 Decembrie

Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, îi cheamă în JUSTIȚIE pe cei care l-au atacat pe el și pe familia lui: ”Sunt informații complet mincinoase!”


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a reacționat dur după apariția în spațiul public a unor informații denigratoare la adresa lui, a soției, fetiței, inclusiv a unui apropiat, decedat recent într-un grav accident de motocicletă.

Bogdan Pivariu a anunțat online că va merge pe calea instanței, pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili.

În ultima perioadă au apărut în spațiul public o serie de informații complet mincinoase, avându-mă ca subiect pe mine și pe familia mea. În momentul în care am decis să îmi asum rolul de edil al Floreștiului mi-am asumat riscul ca diverse personaje să mă atace, personaje ale căror interese ar putea fi lezate prin deciziile ferme pe care le luăm pentru a îndrepta problemele mari din Florești.

Cu toate acestea, nivelul la care s-a ajuns cu aceste informații calomnioase în spațiul public, la adresa mea, a soției mele, a tatălui meu, a fetiței mele și chiar a unui bun profesionist din comunitatea noastră, decedat recent, depășește orice limită. Dezmint public aceste informații și vă aduc la cunoștință că am inițiat procedurile de chemare în instanță a celor responsabili. Îi asigur pe cei vinovați că nu vor scăpa nepedepsiți. În orice societate liberă suntem obligați să reacționăm atunci când diverse personaje, îndoielnice, sub pretextul unor drepturi fundamentale cum sunt acelea la libera exprimare și informare promovează în spațiul public din Florești informații mincinoase.

Vă asigur în continuare de implicarea mea totală în dezvoltarea Floreștiului, dar vă asigur, în același timp, că astfel de acțiuni reprobabile nu vor rămâne nesancționate”, a afirmat primarul Bogdan Pivariu.

Justiția va stabili cine este în spatele acestor atacuri, despre care Bogdan Pivariu spune că sunt false și că va cere despăgubiri mari. 

Comentarii Facebook