Duminica 22 Decembrie

Primarul din Florești, Horia Șulea, cercetat de ANI. Și-a numit cumnata la șefia Poliției locale din Florești


Primarul comunei Florești, Horia Șulea, este cercetat de către ANI ca șef în cadrul Poliției Locale Florești.

Astfel, ȘULEA HORIA-PETRU a încălcat și dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică””, se arată într-un comunicat ANI.

Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj cu privire la posibila săvârşire de către ȘULEA HORIA-PETRU a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Șulea a fost numit în funcția de primar al comunei Florești în data de 15 iunie 2012, iar la 01 aprilie 2013 cumnata acestuia a primit funcția publică de inspector asistent în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj.

 

În perioada 23 iulie - 22 octombrie 2013, aceasta a exercitat, cu caracter temporar, funcția publică de conducere de Șef serviciu în cadrul Poliției Locale Florești.

Comentarii Facebook