Duminica 22 Decembrie

Primarul Emil Boc face poezii pe seama problemelor: În deal dai de surpare, în vale dai de sare!


Primarul Emil Boc a vorbit despre despre problemele pe care le are Clujul la orice proiect major din ultima vreme. Ultimele lucrări începute s-au lovit de surpări sau de zăcăminte de sare. Aici nu sunt luate în calcul lucrările de refacere a drumurilor, care fuseseră deja realizate de regimul comunist, activitate predilectă în Cluj-Napoca. 

Asta e din nefericire situația cu dealurile Clujului. Ați văzut că nu numai acum. Oriunde înțepi într-un deal, curge la vale. Asta este din nefericirea realitatea pe care o avem.

Dacă mai mergi la vale dai de sare, ca să facem gluma până la capăt. În deal dai de surpare, în vale dai de sare. Facem și o poezie”, a spus Emil Boc, la Napoca FM.

Drumul pe Dealul Lombului, de 1,6 kilometri, a fost realizat în 7 ani, din cauza unei surpări.

De asemenea, Podul Porțelanului este blocat pentru că s-a găsit un depozit de sare, care nu a fost văzut la studiile geologice. 

Pe de altă parte, privații care fac blocuri pe aceleași dealuri nu au probleme, lucru care ridică un semn de întrebare. 

Boc: Îmi doresc o Românie care să funcționeze, fir-ar să fie! Ce e atât de mare lucru!

Comentarii Facebook