Duminica 22 Decembrie

Primarul Floreștiului a semnat autorizația de construire pentru primul tronson al centurii metropolitane. Pivariu: „E vital pentru comunitate”


Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță că a semnat autorizația de construire pentru începutul lucrărilor la primul tronson al centurii metropolitane. Un proiect pe care îl numește „vital pentru comunitate”. 

„Modernizarea drumului DN1 de la km 481+500 la km 483+655(ieșirea din Cluj Napoca până la Spitalul Regional de Urgență) va aduce o serie de îmbunătățiri importante, inclusiv extinderea la trei benzi pe sens, una dedicată transportului public și vehiculelor speciale, precum poliția, salvarea și pompierii. 

De asemenea, se vor realiza lucrări impresionante, precum podul peste Valea Gârbăului și pasajele pentru pietoni și accesul la giratoriu.

Proiectul va include și facilități pentru bicicliști și pietoni, cu piste dedicate și trotuare pe ambele părți ale drumului. De asemenea, se va reloca o serie de rețele importante, precum cele de telecomunicații, electrice, gaze naturale și apă și canalizare, pentru a asigura o infrastructură modernă și durabilă”, a transmis Bogdan Pivariu pe o rețea de socializare. 

Lucrările vor începe în data de 24.05.2024, cu relocarea rețelelor între km 483+280 și km 483+655. Această etapă este crucială pentru pregătirea terenului pentru modernizarea drumului și va include relocarea rețelelor de gaze naturale, telecomunicații, electricitate și apa canal, anunță autoritățile din Florești. 

Comentarii Facebook