Duminica 22 Decembrie

Proiect pe fonduri europene, SUSŢINUT şi de consilierii judeţeni PSD Cluj, a intrat în linie dreaptă!

 

În an centenar, unul dintre proiectele susţinute constant de consilierii judeţeni social-democraţi ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” a intrat în linie dreaptă.

 

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020 are drept obiectiv continuarea strategiei locale de dezvoltare a sectorului de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în vederea îndeplinirii cerințelor Acquis-ului de Mediu al Uniunii Europene prin promovarea investițiilor în domeniul apei și apei uzate.

 

Investițiile se vor realiza în 174 localități, din care 76 localități (34 UAT) în județul Cluj și 98 localități (42 UAT) in județul Sălaj. Toate UAT-urile în care s-au prevăzut investiții sunt membre ale Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa (ADI). Valoarea investiției este de 355.636.401 euro fără TVA (din care eligibil 351.988.720 euro). Durata de implementare a proiectului este 65 de luni (la care se adaugă PND de 36 luni).

 

Dintre obiectivele proiectului:

 

Îmbunătățirea calității apei: Extinderea alimentării cu apă din surse cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localitǎṭi cu peste 50 de locuitori din judeṭele Cluj şi Sǎlaj prin realizarea de aducțiuni și extinderea rețelelor existente; reabilitarea infrastructurii de alimentare cu apă existente (rețele, rezervoare, stații de pompare) în vederea asigurării siguranței în exploatare, reducerii pierderilor și asigurării capacității necesare creșterii gradului de conectare al populației; modernizarea Stației de Tratare a Apei Gilău și reabilitarea Sursei Florești din județul Cluj în vederea asigurării apei potabile de calitate și optimizarea funcționării stației în contextul extinderii sistemului de alimentare cu apă.

 

Îmbunătățirea calității apei: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 l.e din județele Cluj și Sălaj; Reabilitarea infrastructurii de colectare a apei uzate (rețele, stații de pompare apă uzată) în vederea reducerii riscului de poluare și asigurării sănătății populației; Construirea/Modernizarea/Extinderea a 4 stații de epurare a apei uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 l.e din județele Cluj și Sălaj; Implementarea şi eficientizarea managementului nămolului rezultat în cadrul procesului de epurare a apelor uzate prin realizarea unei instalații de uscare și valorificare a nămolului și a facilităților conexe.

 

Investițiile propuse:

 

INVESTIȚII ÎN SECTORUL DE ALIMENTARE CU APĂ: Reabilitarea/modernizarea și optimizarea parametrilor de tratare a STAP Gilău, realizare aducțiune nouă (317,354 km), realizare rețele de distribuție (1.089,992 km), reabilitare aducțiuni/ rețele de transport (21,061 km), reabilitare rețele de distribuție (120,415 km), rezervoare de înmagazinare noi (78 buc), rezervoare reabilitate (21 buc), stații de clorinare noi (67 buc), stații de pompare noi (72 buc), stații de pompare reabilitate (3).

 

Defalcarea celor două sisteme de alimentare cu apă este prezentată mai jos. SECTORUL DE ALIMENTARE CU APĂ: Investiții Sistemul Zonal (SZ) Cluj - reabilitarea/modernizarea și optimizarea parametrilor de tratare a STAP Gilău, reabilitarea sursei subterane Florești, realizare aducțiune nouă (317,354 km), realizare rețele de distribuție (1.061,671 km), reabilitare aducțiuni/ rețele de transport (18,514 km), reabilitare rețele de distribuție (114,775 km), rezervoare de înmagazinare noi (76 buc), rezervoare reabilitate (18 buc), stații de clorinare noi (66 buc), stații de pompare noi (71 buc;), stații de pompare reabilitate (3).

 

Investiții Sistemul Zonal (SZ) Huedin: realizare rețele de distribuție (28,321 km), reabilitare aducțiuni/ rețele de transport (2,547 km), reabilitare rețele de distribuție (5,640 km), rezervoare de înmagazinare noi (2 buc), rezervoare reabilitate (3 buc), stații de clorinare noi (1 buc), stații de pompare noi (1 buc).

 

INVESTIȚII ÎN SECTORUL DE APĂ UZATĂ: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (262,201 km rețea canal; 46,213 km conducte refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (69,949 km), stații de pompare apă uzată noi (97 buc), stații de pompare apă uzată reabilitate (2 buc), stație epurare ape uzate care deservește aglomerări sub 10.000 l.e.(nouă) (1 buc), stație epurare ape uzate care deservește aglomerări sub 10.000 l.e.(modernizată/extinsă) (2 buc), stație epurare ape uzate care deservesc aglomerări peste 10.000 l.e.(modernizată) (1 buc realizare treaptă terțiară),instalație de uscare și valorificare a nămolului și facilități conexe (1 buc).

 

SECTORUL DE APĂ UZATĂ - componente de investiții

 

Aglomerarea Cluj-Napoca: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate ( 28 km rețea canal; 7 km conducte refulare ), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (27,38 km), stații de pompare apă uzată noi (12 buc), stații de pompare apă uzată reabilitate (2 buc), instalație de uscare și valorificare a nămolului și facilități conexe în cadrul SEAU Cluj-Napoca.

 

Aglomerarea Dej: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (44,086 km rețea canal; 10,330 km conducte refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (4,723 km), stații de pompare apă uzată noi (16 buc), realizare platformă depozitare temporară nămol în cadrul SEAU Dej,

 

Aglomerarea Gherla: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (3,039 km rețea canal), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (8,516 km), creșterea gradului de deshidratare a nămolului din cadrul SEAU Gherla.

 

Aglomerarea Huedin: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (8,867 km rețea canal și 0,461 km refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (1,308 km), stații de pompare apă uzată noi (4 buc), realizare treaptă terțiară la SEAU Huedin care deservește o aglomerare cu peste 10.000 p.e.

 

Aglomerarea Zalău: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (65,035 km rețea canal; 10,922 km conducte refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (16,270 km), stații de pompare apă uzată noi (25 buc), realizare platformă depozitare temporară nămol în cadrul SEAU Zalău.

 

Aglomerarea Șimleu Silvaniei: extinderea rețelei de colectare a apei uzate (11,820 km rețea canal; ~ 3 km conducte refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (5,785 km), stații de pompare apă uzată noi (-10 buc).

 

Aglomerarea Jibou: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (14,137 km refulare), reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (4,244 km), stații de pompare apă uzată noi (10 buc).

 

Aglomerarea Jucu: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (24,927 km rețea canal; 1,890 km conducte refulare), stații de pompare apă uzată noi (4 buc).

 

Aglomerarea Sic: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (28,869 km rețea canal; 2,245 km conducte refulare), stații de pompare apă uzată noi (3 buc), construire SEAU nouă.

 

Aglomerarea Cehu Silvaniei: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (7,646 km rețea canal; 2,515 km conducte refulare),reabilitarea rețelei de colectare a apei uzate (1,723 km), stații de pompare apă uzată noi (7 buc) realizare treaptă terțiară la SEAU Cehu Silvaniei.

 

Aglomerarea Sărmășag: Extinderea rețelei de colectare a apei uzate (25,775 km rețea canal; 5,080 km conducte refulare), stații de pompare apă uzată noi (6 buc), reabilitarea și extindere capacitate SEAU Sărmășag.

 

 

Grupul consilierilor judeţeni PSD Cluj

Comentarii Facebook