Duminica 22 Decembrie

Proiect URIAȘ de pietonalizare a celei mai frumoase străzi din Cluj, strada Mihail Kogălniceanu


Strada Mihail Kogălniceanu, considerată de mulți drept cea mai frumoasă și pitorească din Cluj-Napoca, și străzile adiacente vor fi pietonalizate în cadrul unui proiect uriaș finanțat din fonduri europene. 

Obiectivul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu și strada Iuliu Maniu.

Obiectivul general al proiectului este creșterea calității spațiului public, o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă calitatea vieții în municipiu.

În acest scop, au fost realizate dezbateri publice, precum și un Concurs internațional de soluții, în urma cărora a fost stabilită soluția de proiectare. Pentru implementarea proiectului, Primăria Clui-Napoca a obținut finanțare europeană - fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, a precizat Emil Boc, primarul Clujului.

Astfel, va fi realizată pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată, pe care accesul pentru mașini să fie deschis doar riveranilor sau în situații de urgență, iar bicicliștii vor putea circula la comun cu pietonii, în așa numitul concept de ”shared space”.

Tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor va fi transformat în baza conceptului de ”grădină urbană” prin eliminarea pavajului și gazonului degradat. Acestea vor fi înlocuite de un multistrat de pietriș compactat și stabilizat.

De asemenea, vor fi plantați peste 250 arbori în mai multe zone incluse în proiect, iar sistemele de iluminat public existente vor fi modernizate cu sisteme LED și stâlpi integrați în peisajul urban.

Pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Pe strada Kogălniceanu este propusă integrarea unei reprezentări de omagiu pe ”covorul” destinat accesului în clădirea Universităţii, dedicată rectorilor universității clujene de la origini până în prezent.

În urma finalizării lucrărilor vor fi instalate - la fel ca în recentele proiecte de infrastructură finalizate - stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea bicicletelor.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de 48.721.315,94 lei (inclusiv T.V.A pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică) - aproximativ 10 mil. euro, iar termenul pentru execuția întregului proiect este de 19 luni de la data demarării lucrărilor.

Comentarii Facebook