Duminica 22 Decembrie

Proiecte europene de peste 66 milioane de euro, adoptate de Consiliul Local Cluj-Napoca. Ce se va face cu banii


Consiliul Local Cluj-Napoca anunță că a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, șapte proiecte cu finanțare europeană, în valoare totală de peste 66 milioane de euro.

Astfel, în ședința ordinară a Consiliului Local din data de 8 mai au fost adoptate 7 proiecte cu finanțare din fonduri europene a căror valoare totală este de 66,5 milioane de euro. 

Conform reprezentanților municipalității, aceste proiecte urmăresc să sporească calitatea vieții cetățenilor, îmbunătățirea și aducerea spațiilor publice din Cluj-Napoca la standarde europene, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, creșterea calității procesului educațional, reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător sau creșterea eficienței energetice la nivel de municipiu.

Iată care sunt cele 7 proiecte aprobate de Consiliul Local:

1. Rethinking Someș - Reamenajarea malurilor Someșului

2. Grădiniță la standarde europene „Floare de Iris”

3. Modernizarea și creșterea eficienței energetice pentru Colegiul Tehnic „Ana Aslan”

4. Parc nou de peste 21 hectare

5. Strada Molnar Piuariu, prima stradă SMART

6. Bulevardul 21 Decembrie 1989

7. Reabilitări termice de blocuri 

Detalii despre fiecare proiect în parte sunt publicate pe website-ul Primăriei, www.primariaclujnapoca.ro.

Primăria Cluj-Napoca a depus și pregătit proiecte europene în valoare totală de 420 de milioane de euro pe exercițiul financiar 2014-2020.

Comentarii Facebook