Duminica 22 Decembrie

Proprietarii de mașini electrice vor parcări gratuite în Cluj-Napoca: „Oricum, s-a scos încărcarea gratuită”


Un clujean a transmis Primăriei Cluj-Napoca o propunere pentru implementarea parcărilor gratuite pentru mașinile electrice. El a menționat că proprietarii de mașini electrice și hibride din București beneficiază deja de această facilitate. 

Clujeanul susține că acest lucru ar încuraja traficul nepoluant, cu atât mai mult că, la finalul anului trecut, a fost eliminată gratuitatea în cazul încărcării vehiculelor electrice la stațiile din municipiu.  

„Aș dori să propun implementarea parcării gratuite pentru mașinile electrice (cu număr verde de înmatriculare) în Cluj-Napoca, așa cum este și în București. Oricum, încărcarea gratuită s-a scos la finalul anului trecut. Astfel, ar fi încurajat traficul nepoluant.”, a propus clujeanul. 

În Capitală, proprietarii mașinilor electrice și a celor echipate cu motorizări hibride (hibride clasice și plug-in hybrid) pot parca oriunde, fără să fie obligați să achite tariful de parcare. Parcarea gratuită pentru mașinile electrice și hibride pe locurile administrate de Primăria Municipiului Bucureşti este deocamdată valabilă până la finalul anului 2024.

Comentarii Facebook