Protest ANTI USL în Piața Unirii: ”Ponta: Îți cresc salariul cu cât vrei, cu Euro la 7 lei” VIDEO
Clujenii s-au adunat și sâmbătă seara în Piața Unirii pentru a protesta împotriva lui Victor Ponta și a coaliției USL, care l-a suspendat pe Traian Băsescu.
În total, s-au strâns în jur de 50 de clujeni care au purtat pancarte expresive: ”Ponta ai distrus în două luni democrația clădită în 20 de ani”, ”Cetățean suspendat”, Copy-Pase, demisia!”, ”Deșteaptă-te române”, ”Ponta: Îți cresc salariul cu cât vrei, cu Euro la 7 lei”, ultima fiind pusă pe un carucior de copil.
Organizatorii susțin că duminică, 8 iulie, ar putea fi ultima zi de proteste, ținând cont că urmează să înceapă campania electorală.
28 Comentarii
cine inca mai baseste, ori e prost ori il plateste!
oricum o sa votam impotriva suspendarii. Basescu ii deranjeaza doar pe milogi si pe hoti.
Bine faceti!!!
Sprijiniti USL!! Prim ministru: minciuna cu masteratul la Universitatea din Italia, Plagiat la Doctorat! Presedinte un nehotarat, care habar nu are pe ce lume traieste!
Luptati impotriva recomandarilor viitoare de la Consiliul din Venetia, care va recomanda respectarea Constitutiei existenta (macar, sa-l schimbe inainte de a lua… Citeste mai departe
TRAIAN BASESCU CEL MAI MARE CORIPT SI HOT Pe 29 iulie trebuie inlatuyrat definitiv din politica si bagat in PUSCARIE!!!!!!!!!!!!!!!In celula cu el trebuie bagat si nataraul Boc de la Rachitele.
Pt cei anti constitutie care ii hulesc pe cei care au fost acolo in Unirii vreau sa va transmit ca sunteti niste rebuturi sociale care probabil stati cu mana intinsa la poarte statului. Azi maine cand USL o sa iti dea o lege care iti reduce tacerea ce vei face? pt ca asta urmeaza. RUSINE VOUA GUNOAIELOR
Problema e ca imediat dupa doborarea DICTACHIORULUI SI A CURVELOR LUI trebuie sa spalam rusinea Clujului tot prin REFRENDUM LOCAL SI SA-L DOBORAM PENTRU TOTDEUNA PE MASCARICIUL BOC EMIL care face jocurile antiromanesti ale lui Paszkany.CLUJUL ARE NEVOIE URGENT DE UN PRIMAR INTELEGENT ENERGIC SI ACTIV CU IDEI SI FAPTE
dar ce fetze au astia... pozatii... pocaiti, posedati, ciudati ... curat reprezentantii lui basescu ... pe astia din poze ii recunosc : SUNT CU SIGURANTA SUSTINATORII LUI BASESCU !
basecule nu uita: te votam la Rahova!
”În măsura în care Institutul de Marină (n.r. - secţia Navigaţie) este echivalat cu o facultate de învăţământ superior (...), şi Traian Băsescu e «dottore». În Italia, «dottore» sunt toţi absolvenţii unei instituţii de învăţământ superior.”, Conf. dr. Gheorghe Mocuţa, fost magistrat
Ce cauta boc la bucuresti ?????????? sa nu-i mai dam salariu la cluj nesimtitului !!!!!! 256-basescu langa nastase !!!
256-BASESCU LANGA NASTASE !!!!!! VATATI ,,DA" LA REFERENDUM !!!!
JOS BASESCU !!!! rOMANI, MAGHIARI UNITI-VA SA-L DAM JOS PE DICTATOR !!!!
mda au iesit PDL-isti la munca.....macar acuma , cat au fost l aputere au luat bani numai.Cand o vad si pe pensionara aia inputita de-a dreptuNu ii este rusine? sunt a politic dar cand vad ca au taiat salariile si pensile si o vad pe baba ca ii slaveste, imi vine sa o caut eu sa ii dau 2 [palme sa isi revina.
Pupatori de dosuri usl vs.pupatori de dosuri pdl,vad ca a aparut si ceva udmr,mai trebuie ceva prm si ppdd si tabloul gradinei zoo este complet.Rusine tuturor,ati distrus tara gloata de hoti,profitori si nesimtiti.
Am coborat din autobuz in timp ce vorbeam pe telefonul meu, cei doi barbati in jur de 30 ani m-au urmarit. Cand m-au ajuns in urma, mi-au zis ca daca vreau sa vorbesc in maghiara sa ma duc in Ungaria. Unul m-a impins, iar eu l-am intrebat ce face, in acel moment celalalt m-a izbit de perete cu toata puterea, dupa aceea amandoi au fugit. Am ochiul… Citeste mai departe
ENUMERATI VA ROG DECIZILE IMPORTANTE PENTRU POPOR!!! MACAR O DECIZIE? NOI CE FACEM DRAGI ROMANI !? NE IZOLAM TARA ? TREZITIVA DIN SOMNUL CEL DE MOARTE!!! NU FITI INDIFERENTI LA DECIZILE LOR ASA SPUSI ALESI AI TARI DE FAPT SUN ALESI LOR. CATI OAMENI SE UITA PE CINE VOTEAZA CA PARLAMENTARI? MAJORITATEA SE IAU LA GRAMADA DUPA CULUAREA PARTIDULUI!! OARE… Citeste mai departe
POPORUL A TRAIT DESTUL DE BINE IN PERIOADA ASTA DE ASA SPUSA CRIZA. POPRUL ROMAN A SUFERIT MULTE NEDREPATI (CATE FIRME EXECUTATE, CATE FIRME CARE SE INCARCA CU FONDURI APOI CER INSOLVENTA SI NOI CU OCHI-N SOARE FARA DREPTUL DE A NE APARA ) DAR AM SUPRAVIETUIT . DAR DRAGI ROMANI CINE VA MAI ADUCE BANI IN ROMANIA? CINE VA MAI VENI IN CONCEDIU CAND VOR… Citeste mai departe
Asa va fi, vor vorbi toti, despre toate. Poate veti afla lucruri noi despre mizerabila coalitie si vajnicii ei conducatori!!!!!!
Sper sa organizeze cat mai multe mitinguri. Si sa vina toti actorii perioadei 2005-2012, perioada in care ne asteptam "sa traim bine". Sper sa participe BUBA=Basescu+Udrea+Boc+Anastase. Dar si simpatica M.Macovei si baiatul cu blugii calcati la dunga MRUngureanu. Sper sa vorbeasca la mitinguri de toate realizarile lor:- salariile taiate- pensiile taiate-… Citeste mai departe
basescule nu uita: te votam la Rahova!
Ce retardati...nu vedeti ca astia sunt platiti de pdl-isti??? toata "multimea" de 15 oameni are foi A3 cu mesaje....hmmm ciudata intamplare, toti si-au listat mesajele pe A3, cu acelasi font si aceeasi marime. Au platit si ei 20 de inocenti intr-un oras cu 50% redusi mintal ce l-au votat pe boc.
Se fac bancuri ca moldovenii sunt prosti, dar la… Citeste mai departe
Ca El Presidente, erai smeker tare
Cu curve-ministru, o frecai la mare.
Nu conta ca-n tara, noi muream de foame!
Hahaiai ca prostu' furand milioane…
Cînd eşti suspendat, iei o mecla trista
Sa minti iar poporul, plangand in batista…
Cine iar te-o crede, e o nulitate
E mai prost ca noaptea, e anti-dreptate.
Sa strigam in cor: doi… Citeste mai departe
BOC LA PUSCARIE BASESCU LA FEL CRIMINALII SI TRADATORII ROMANIEI! piticul penticostal si cu marinarul spritar si *****r merita cate un glont in frunte. cei mai mari escroci si hoti.
De maine vin si eu la protest!!!
sunt chiar simpatici, pacat doar ca sustin niste lucruri aiurea.