PSD Cluj îi cere lui Tișe să își facă ”seppuku politic” și să demisioneze: Județul e în faliment administrativ


Alin Tişe trebuie să demisioneze pentru a fi restabilită decenţa şi a normalitatea în Consiliul Judeţean Cluj, consideră deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Parlamentarul a enumerat câteva dintre eșecurile grave ale administrației PNL, de la Consiliul Județean, instituție pe care Alin Tișe a condus-o de două ori.

În ultimele săptămâni conducerea instituţiei a pierdut mai multe procese cu directori din subordinea Consiliului Judeţean Cluj, fapt deosebit de grav, care demonstrează carenţe majore în actul managerial - marcă a majorităţii PNL şi binenţeles politica de vendetă, de conflict personal bazat pe orgoliu şi nu pe performanţă administrativă.

O situaţie explozivă, ţinută sub preş de majoritatea PNL din instituţie, este situaţia de la SC Drumuri și Poduri Județene Cluj, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, care este aproape de faliment de câțiva ani, deși consilierii judeţeni au votat suplimentarea de fonduri substanţiale, situația societății nu s-a îmbunătățit, ba dimpotrivă, s-a ajuns ca angajaţii societăţii să nu fie plătiţi de două luni...

Această degradare a societăţilor din subordinea Consiliului Judeţean Cluj este o caracteristică a ultimilor ani, Alin Tişe nereuşind să identifice soluţii în cazul falimentului societăţii Cluj Arena SA sau în cazul distrugerii societăţii de Pază şi Protecţie SRL.

Apoi, Alin Tişe a promis o clădire pentru Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii. Unde este? Nerealizarea CMID care a costat până acum peste 100 de milioane de euro, a generat o cascadă de probleme pentru localităţiile Clujului în privinţa reciclării şi depozitării gunoaielor. Cine răspunde? Nimeni. Realizarea parcurilor industriale TETAROM IV şi V, promisiune neacoperită, trec anii şi probabil vor fi promise din nou de Tişe şi PNL în 2020. 

Cât despre dezastrul „reabilitării” drumurilor judeţene, multe nu sunt de spus, fiind probabil cel mai mare eşec administrativ al Clujului în ultimii treizeci de ani.

Judeţul Cluj trebuie să respire şi în acest context doar un seppuku politic efectuat de Alin Tişe poate să readucă seriozitatea, pacea şi competenţa în Consiliul Judeţean Cluj”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Aeroportul Cluj a câștigat procesul privind numirea Consiliului de Administrație interimar al instituției. Curtea de Apel Cluj a desființat hotărârea de numire a noului CA, iar unul dintre avocații din dosar a spus că s-a pus capăt sinecurilor și ”politriculor” numiți în CA -ul de la Aeroport la numirea lui Alin Tișe, fără respectarea legii, consideră Curtea de Apel Cluj.

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri este aproape de faliment, iar, potrivit unor surse, dacă cineva ar cere insolvența Direcției în conturi mai sunt numai 6.000 de lei, adică insuficienți pentru plata datoriilor acumulate. Angajații nu sunt plătiți de luni bune, pentru că CJ Cluj nu le-a mai dat lucrări, preferând contracte cu firmele private Kiat și Diferit. 


Comentarii Facebook