Duminica 22 Decembrie

PSD Cluj lansează o platformă prin care cetățenii să propună proiecte pentru județ, numită ”Clujul Unit”


Organizația județeană PSD Cluj lansează o platformă prin care clujenii să poată ajuta la dezvoltarea comunității prin propunerea de proiecte aplicabile la nivel județean sau pentru o anumită localitate.

Noi, PSD Cluj, o să lansăm o platformă de polemici la nivelul județului Cluj, numită ”Clujul Unit”, platformă la care pot să adere atât politicieni, cât și simpatizanți, cetățeni simpli sau chiar ONG-uri care sunt interesate de bunul mers al comunității clujene, fie că este vorba de municipiul Cluj-Napoca, fie că de Turda sau orie altă localitate din județul Cluj”, a declarat președintele PSD Cluj, Remus Lăpușan.

Președintele social-democraților clujeni a precizat că momentan se lucrează la promovarea acestei platforme, ce vine în sprijinul persoanelor care vor să își exprime propunerile sau care au încercat să vină cu diverse propuneri către Primărie și nu au reușit să le transmită mai departe.

O să avem o primă fază în care încercăm să facem cât mai cunoscut acest grup de dezbatere, pentru că o să dorim ca pe această platformă să vină persoane care au propuneri și din domeniul sportului și din domeniul construcție, de exemplu în cazul unei localități monoindustriale, pe parte de cultură, pe parte de educație civică. Sunt multe persoane care poate de-a lungul timpului au incercat să ajungă cu diferite probleme la nivelul Primăriei și nu au putut ajunge. Singura condiție pentru a accesa această platformă este dorința de a face ceva pentru comunitatea în care locuiești”, a mai precizat Lăpușan.

Potrivit liderului PSD Cluj, aceste proiecte ar urma să fie dezbătute în cadrul unor dezbateri publice și implementate în planul de guvernare locală, pentru ca apoi să fie finanțate, fie din bugetul local, din bugetul Consiliului Județean sau chiar din fonduri europene.

Comentarii Facebook