Duminica 22 Decembrie

PSD Cluj nu votează proiectul UDMR de autonomie

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, a spus că nu va vota proiectul UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc.

Nu voi vota proiectul de lege care prevede posibilitatea obţinerii ”unui statut de autonomie specială” şi ”regiuni de dezvoltare separate” și niciun alt proiect de acest gen!

România este un model atât pentru statele membre ale Uniunii Europene cât şi pentru spaţiul extracomunitar în privinţa drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, calitatea vieţii şi realizarea obiectivelor de investiţii locale şi naţionale fiind prioritare pentru ambele comunităţi.

Cu siguranţă că pianul lui Béla Bartók și vioara lui George Enescu sunt în egală măsură apreciate şi ascultate şi în Cluj sau Alba şi în Harghita”, a precizat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Conform proiectului de lege, UDMR dorește ca subpunctului 1 din punctul III al Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 să devină lege.

În subpunctul 1 al punctului III din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 se prevede: ”Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

Comentarii Facebook