Duminica 22 Decembrie

PSD discută trei planuri. Unul presupune să între la guvernare cu PNL


Liderii PSD au analizat la o ședință restrânsă, marți, 26 octombrie, trei variante: intrarea la guvernare, susținerea unui guvern minoritar PNL-UDMR sau opoziție. 

Au fost analizate toate variantele cu avantaje și dezavantaje. Unii ar vrea la guvernare, alții nu”, susțin sursele citate de Digi 24. ”Nu am discutat despre niciun nume de ministru. Mai întâi să stabilim că intrăm, apoi negociem ministerele și abia după vom stabili nume de miniștri”.

Dacă susțin un guvern minoritar, aleșii PSD vor asigurări că vor primi bani din alocările guvernamentale pe viitor, pentru județele din care vin. Ei au experiența nefericită de la ultima alocare, când primarii PSD au primit 15% din miliardul de lei alocat de guvern întregii țări. 

Liberalii nu sunt de acord cu intrarea la guvernare a PSD, mergând pe mâna unui guvern minoritar, fără PSD sau USR.

Dacian Cioloș i-a transmis deja premierului desemnat, Nicolae Ciucă, faptul că nu va susține un guvern minoritar, ceea ce complică lucrurile.

În ecuația politică a intrat și președintele Klaus Iohannis care ar vrea un guvern minoritar susținut câteva luni de PSD și USR.

Comentarii Facebook