PSD dorește să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu a fost desemnat în partid să facă un proiect de lege: ,,În sprijinul reformei”


Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost mandatat de Consiliul Politic Național al partidului cu scopul de a iniția un amplu proces de reorganizare administrativ-teritorială. Potrivit acestei inițiative, este vizată o eventuală reconfigurare a județelor și desființarea unor comune.

„Astăzi a avut loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care s-au discutat chestiuni guvernamentale, legislative, cât şi chestiuni politice şi de organizare. În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”, a anunţat Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului.

„Acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să eficientizăm administraţiile locale şi să existe firesc, ca o consecinţă imediată, şi o reducere a cheltuielor de administrare a autorităţilor locale, dar şi o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă”, a precizat el, potrivit News.ro.

Potrivit lui Romașcanu, proiectul de lege urmează să fie elaborat de grupul de lucru în perioada următoare, cel mai probabil în decursul a șase luni. Ulterior, acesta va fi discutat în coaliție și supus aprobării în Parlament.

Social-democratul a subliniat că „este necesară consolidarea unor comunități locale, precum și întărirea serviciilor publice și a celor de stat în aceste comunități.

„Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educaţie, învăţământ, sănătate, acces la sănătate şi infrastructură şi aşa mai departe. Nu există principiul desfinţării, există principiul comasării, probabil şi acest lucru se va lua în discuţie”, a explicat Romaşcanu. 

Este vorba despre localitățile mici, sub 3000 sau 4000 de locuitori. Acestea ar urma să fie comasate.


Comentarii Facebook