Duminica 22 Decembrie

PSD-iștii clujeni riscă repercusiuni dacă Ponta nu are rezultate bune în turul doi: ”Mi se pare normal”



Președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost surprins într-o înregistrare audio în timp ce își mustra colegii de partid.

Govor și-a avertizat colegii că în cazul în care Victor Ponta nu va câștiga alegerile în Satu Mare în turul doi, vor avea parte de repercusiuni.

Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa . Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost şi să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanie electorală, alalalt în ziua votului stă şi nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la şcoală? Cum să fie la şcoală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus şi am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ţi spun ceva, de luni nu mai vine la şcoală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic , directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat”, spune Govor, potrivit înregistrării obţinute de Gândul.

Întrebat dacă se pune problema unor repercusiuni și la Cluj, președintele organizației județene a PSD, Remus Lăpușan, a răspuns: ”Bineînțeles! De ce să nu se pună? Sunt colegi care sunt în partid benevol. și-au asumat niște lucruri și trebuie să le îndeplinească. Nu le îndeplinesc, nu mai au susține. Care-i problema? Suntem o organizație serioasă, constituită conform legii și nu cred că e nimic rău în asta”.

Comentarii Facebook