Duminica 22 Decembrie

Radu Moisin, desemnat primar interimar dupa ce Sorin Apostu va fi suspendat VIDEO

 

Presedintele PDL Cluj, senatorul Daniel Buda, a anuntat ca Biroul Politic Local al partidului a votat in unanimitate desemnarea lui Radu Moisin drept candidat la functia de primar interimar, dupa suspendarea lui Sorin Apostu.

"Am discutat, evident, si situatia pe care o avem la Primarie, legat de posibilitatea, in viitorul apropiat, de a fi obligati sa numim un primar interimar. S-a dat un vot secret in unanimitate pentru domnul Radu Moisin. Astfel ca, atunci cand se va pune in discutie aceasta chestiune, propunerea Partidului Democrat Liberal o sa fie domnul Radu Moisin pentru aceasta functie.

In mod cert, fiecare dintre noi credem in nevinovatia domnilor Sorin Apostu si Radu Bica. Acest lucru nu inseamna ca activitatea nu trebuie sa mearga mai departe, pentru ca sunt proiecte care au fost asumate de catre PDL si aceste proiecte trebuie sa fie continuate. Sunt absolut convins ca toti colegii care au functii administrative au capacitatea de a duce la capat aceste proiecte", a declarat Daniel Buda.

Presedintele PDL Cluj a mai spus ca: "Sunt convins ca si clujenii au vazut ce a insemnat o epoca Funar si iata ce a insemnat o epoca in care au fost la primarie Emil Boc, Sorin Apostu, iar la Consiliul Judetean Cluj, Alin Tise si cu Radu Bica. Viata merge mai departe. Este greu, dar asta nu insemana ca nu putem sa continuam ce am inceput si sunt convins ca oamenii vor fi alaturi de noi".

 

Decizia BPL al PDL va fi pusa in aplicare in momentul in care prefectul Florin Stamatian va semna decizia de suspendare din functie a lui Sorin Apostu, cel mai probabil in cursul zilei de vineri.

 

Marti, 29 noiembrie, la sedinta consiliului local ar putea sa fie votata numirea lui Radu Moisin in functia de primar interimar.

Comentarii Facebook