Duminica 22 Decembrie

Răspunsul ministrului Mediului, întrebat dacă noile amenzi pentru incendieri includ grătarele: „Cine nu se pricepe să nu facă comentarii”


Jurnaliştii i-au cerut lui Tanczos Barna, Ministrul Mediului, lămuriri cu privire la incendierea deşeurilor, în condiţiile în care în textul legii se vorbeşte despre incendierea „oricărui tip de deşeuri” şi există deja reacţii în spaţiul public potrivit cărora dacă un om face un grătar sau mâncare la ceaun în curte ar putea să fie amendat.

Nu aş vrea să folosesc cuvinte dure, este o abordare şi interpretare total inexactă. Orice obiect trebuie reglementat pentru că poate spune oricine, dând foc la trei cauciucuri, că nu sunt deşeuri, sunt cauciucurile personale, tocmai a vrut să le folosească pentru maşină, dar nu sunt deşeuri, sunt obiectele. Deci poate să spună oricine că obiectele incendiate nu sunt deşeuri din punctul lui de vedere”, a răspuns ministrul.

Cine nu se pricepe să nu facă comentarii. Garda de Mediu ştie exact ce înseamnă încadrarea unor bunuri sau obiecte la categoria deşeuri”, a adăugat acesta.

„Nu comentez prostii!”

Întrebat, concret, dacă oamenii care fac un grătar pot fi amendaţi sau nu, Tanczos a răspuns: „Nu comentez prostii”.

Guvernul a adoptat miercuri, 6 aprilie, o ordonanţă de urgenţă care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care incendiază sau îngroapă deşeuri. A fost aleasă varianta ordonanţei de urgenţă „pentru că nu mai putem aştepta”, iar prevederile acesteia se vor aplica imediat după apariţia în Monitorul Oficial.

În acelaşi timp, pentru abandonarea deşeurilor am venit cu o clarificare a definiţiei şi am majorat amenzile. Amenda pentru persoană fizică începe de la 10.000 de lei până la 20.000, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 la 70.000 de lei”, a spus ministrul Mediului.

În ceea ce priveşte arderea miriştilor, ministrul a anunţat că amenzile pentru persoanele fizice vor fi cuprinse între 7.000 şi 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 50.000 şi 100.000 de lei, potrivit Mediafax.


Comentarii Facebook