Vineri 22 Noiembrie

Reacția lui Dragnea, după discursul lui Iohannis din Parlament. Cum i-a apărat pe cei care au ieșit din sală în timp ce vorbea președintele



Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacționat în urma discursului susținut, marți, de președintele Klaus Iohannis în Parlamentul României, susținând că se aștepta la un mesaj de unitate și de îndemn la calm, dar a fost surprins să audă un mesaj de "divizare" și incitare.

"M-as fi așteptat să fie un mesaj de unitate, de îndemn la calm și stabilitate. A fost, dimpotrivă, unul de divizare, a distins între parlamentari buni si răi, între români buni și răi", a declarat Liviu Dragnea imediat după terminarea discursului lui Iohannis, potrivit realitatea.net.

Social-democratul a spus că este de acord cu șeful statului în privința faptului că România nu are nevoie de alegeri anticipate și că Guvernul României trebuie lăsat să guverneze. De asmenea, acesta le-a luat și apărarea parlamentarilor care au ieșit din sală în timpul discursului său.

"Probabil că stilul și cuvintele folosite de președinte i-a enervat pe colegii mei și i-a făcut să iasă din sală. A contat și toată frustrarea și revolta acumulate în ultimele zile, ne așteptam să fie un discurs de mediator, este totuși președintele României. Eu am rămas în sală cu speranțe până la ultimele cuvinte că vor veni niște semnale de pace", a punctat Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a remarcat "critica permanentă" venită dinspre Cotroceni care creează un disconfort Guvernului. Dacă Guvenul ar fi lăsat să-și facă treaba, a mai spus șeful PSD, atunci toți indicatorii macroeconomici vor fi buni, la fel cum a remarcat și președintele.

"Noi nu facem nimic împotriva președedintelui. Suspendarea nu este o soluție. România are nevoie de liniște și pace socială. Noi puteam să scoatem lumea în stradă, imediat după alegeri, când președintele ne punea tot felul de piedici, dar credem că România are nevoie de stabilitate ca să fie guvernată bine", a mai spus Dragnea.

Comentarii Facebook