Reacția viceprimarului Dan Tarcea, de neprețuit: Aș vrea să știu și eu când e gata sensul giratoriu de pe strada Frunzișului
Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a fost întrebat când va fi terminat sensul giratoriu de pe strada Frunzișului și a avut o reacție surprinzătoare.
”Această lucrare este privată, constructorul a avansat de-a lungul timpului mai multe termene, pe care nu le-a respectat. Aș vrea să știu și eu când va fi gata, nu mai cred în termenele avansate de investitor.
Noi nu avem pârghii să presăm investitorul decât prin amânarea recepția apartamentelor. Știu că sunt afectați oamenii care și-au cumpărat apartamentele acolo, dar ei pot să meargă mai departe în instanță și să pună presiune pe dezvoltator.
Cred că iunie este ultimul termen, nu mai știu, pentru că au zis că vor termina în octombrie, finalul lui decembrie, apoi au dat un termen de 45 de zile, apoi martie. De povești suntem sătui”, a spus Dan Tarcea, la Napoca FM.
Sensul giratoriu este construit de milionarul Dorin Bob, cel care a ridicat blocul cu ”aripi”, de pe strada Frunzișului. Faptul că nu se recepționează blocul se pare că nu încurcă pe nimeni, deoarece apartamentele au fost vândute și sunt închiriate. Fără recepționare nu pot fi intabulate și nu se achită impozit.
18 Comentarii
Sensul giratoriu va fi terminat de Primarie in schimbul unei "donatii" din partea smenarului Bob: Hotelul Cristian din Piata Mihai Viteazu.
Ca nici nu putea Bocăria să condiționeze de la bun început: Ai autorizație de constructie doar dupa ce ai facut sens giratoriu...
Chiar tu Primarie nu poti face nimic. Constructorul a tot dat termene si nu s-a tinut de promisiuni. Dar tu Primarie ce ai respectat din promisiunile facute. NIMIC. Si acum vi si spui ca nu poti interveni cu nimic. Pai sensul ala poate sa-i lungeasca finalizarea pana in anul toamna. Astia sunt oamenii care conduc orasul
Ce va tot ca***i atata pe voi cu sensul ala, cand e gata, toata coloana se muta la sensul cu islazului si campului. Țineți minte cum era inainte, coloana era pana in zorilor. Coloana dispare doar cand str marginasa v-a fi gata, poate nici atunci.
Te doare exact acolo unde îl doare pe șeful tău de clujeni.
O fi "privata", dar adm strazii este "onor Primaria". Iar Primaria ce face pt clujeni? Sta si admira lentoarea si bajbaiala privata, ingaduie tragerea de timp, lentoarea, miserupismul. Dar Kiat , Diferit sunt firme de stat? Toate lucrarile din oras sunt date "privatilor", RADP doar ridica masini. Panselutele la supra pret, borduri PRC, dale, cine le… Citeste mai departe
nu știți! doar sunt prieteni voștri de pahar ,ati vand tot Clujul parcela scu parcela la investitori si ați eliberat autorizați la greu de nu mai poti circula prin oraș ,poluare ,stres , sărăcie astaboe noul Cluj Napoca
@Iszlai Bogdan Marius: pai... Numa vreo 2-3 troli sunteti care tot comentati cu diverse nume. Carcotasi de meserie, nimic nu va place. Daca face... De ce face, daca nu face... De ce nu face.
Mai mergeti la spalat oalele
Tzigan umflat Borat pt Asta esti platit sa stii ce nelegalittai se I tampla in Cj si sa actionezi in consecinta .. bine ca vine el smerit si nestiutirnin press ca in sarman copil prost cazut din plop .. tehnica invatat de la limbricul scurt boc
Ite-l pe parerolog. El e pus in functie sa stea la radio si la birou pt declaratii, el trebuie informat. Administrarea orasului e facuta de altii, el e pt poze
Cu asta chiar a dat-o in bara primaria. Lasi un privat sa faca o lucrare publica si nu pui termene, penalizari. Atata vreme cat au bani sa plateasca muncitorii, poate ne apuca anul 2100 si tot nu sunt gata lucrarile.
@blabla: pai au conditionat eliberarea actelor pt apartamente de finalizarea sensului. Cu alte cuvinte, nu primesc toti banii pe apartamente pana nu e gata sensul.
Macar sensul ala se face, incet dar sigur va fi gata candva. In timp ce metroul, centura si podul de pe Taietura Turcului sunt doar la stadiul de povesti.
Asadar Primaria nu poate face nimic fata de un investitor care isi bate joc de cetateni. Fantastic, incredibil, extraordinar. Asa cum au tolerat si Lidl.ul de acolo fara sens giratoriu, in ciuda povestilor primarului, asa si acum stau si se minuneaza.
@pop: dar cu ce te incurca pe tine? Coloana? Daca nu stai acolo in coloana, stai la sensul urmator, exact ca inainte sa inceapa construcția.
pre prost.
macar boc e smecher, invarte, tise la fel, fac combinatii in liniste.
dar terchea berchea asta dan e prost de a dreptu, si atat.
@georghe: sunt smecheri și învârt pentru ei și mafia lor nu pentru tine ,,deșteptule ,,
Sa-l intrebe pe Boc cand a semnat! Intre timp apartamenele din blocul ala se vand, revand si inchiriaza fara vreo problema!