Duminica 22 Decembrie

Reacție dură a Comisiei Europene după modificarea legilor Justiției: Nu vom ezita să luăm măsuri



Potrivit reprezentanților de la Bruxelles, ”Comisia Europeană urmărește îndeaproape și cu îngrijorare crescută evenimentele din România".

Confrorm unui comunicat de presă emis de CE, se vor analiza textele finale ale legislației pentru compatibilitatea acesteia cu legislația UE relevantă în domeniul justiției penale și al cooperării polițienești și al standardelor internaționale.

"Comisia urmărește îndeaproape și cu o preocupare crescândă evoluțiile actuale din România. Atât noi, cât și alți parteneri internaționali și statele membre, am subliniat în repetate rânduri că lupta împotriva corupției și asigurarea unui sistem judiciar independent și profesional sunt de o importanță capitală. Acesta este și nucleul rapoartelor Comisiei din cadrul MCV. Este crucial ca acum România să-și intensifice eforturile și să evite paşi înapoi în legătură cu realizările trecute.

În acest context, urmărim îndeaproape reformele codurilor penale şi ale sistemului judiciar din România. Luăm notă că reforma Codului penal a fost adoptată de Parlamentul României. Vom examina textele finale ale legislației pentru compatibilitatea acesteia cu legislația UE relevantă în domeniul justiției penale și al cooperării polițienești și al standardelor internaționale. Ca gardian al tratatelor, nu vom ezita să luăm măsuri, dacă este necesar, pentru a asigura o astfel de compatibilitate", se arată în comunicat.

Comentarii Facebook