Duminica 22 Decembrie

Reconversie urbană în zona Pieței 1 Mai. Proiectul include spații culturale, birouri și un parc cu peste 600 de arbori


Spații culturale, zonă de office, centru comercial și un spațiu verde care se întinde pe 5 hectare, asta include amplul proiect de regenerare urbană propus în zona Pieței 1 mai, pe fosta platformă industrială Carbochim. 

Ansamblul mixed-use, a cărei investiții se ridică la 500 de milioane de euro, va fi creat de grupul IULIUS, și promite revitalizarea completă a zonei, păstrând totuși și componenta istorică a platformei industriale, prin reabilitarea completă a două clădiri emblematice ale Carbochim, clădirea cu cărămidă roșie și hala cu arcade.

Proiect mixed-use 

Iulius are un precedent în realizarea proiectelor mixed-use în România, aceștia dezvoltând două astfel de inițiative, Palas, la Iași și Iulius Town, la Timișoara. 

La Iași, proiectul a reușit să transforme complet zona din jurul Palatului Culturii, transformând-o într-un adevărat centru de interes, nu doar din punct de vedere economic, prin spațiile comerciale din Palas Mall, ci și din punct de vedere social, zona fiind extrem populară printre ieșeni pentru petrecerea timpului liber.

03.jpg

Un rol important în această decizie îl joacă felul în care a fost amenajată zona din jurul Palas Mall, ansamblul fiind conceput în jurul unui parc unde au fost plantați peste 1000 de copaci și peste 50.000 de arbuști. Această zonă este singura din oraș unde ieșenii pot să stea pe iarbă, iar amfiteatrul de vară, unde se desfășoară manifestații culturale a devenit un hotspot pentru locuitorii orașului.

Complexul este completat și de cea mai mare clădire de birouri din România, situată în Palas Campus.  Aici își deșfășoară activitatea numeroase companii din industria IT și tehnologică, printre care și gigantul Amazon. 

Mai mult, ansamblul  Palas include și  cea mai mare parcare subterană din țară, cu 2500 de locuri.

02.jpg

,,Suntem ca o enclavă, păzită de clădirile pe care le-am construit, care ecranează zgomotul și gazele de eșapament. Părinții care își iau copii de la școli, creșe, grădinițe, se opresc în Palas și aici pot să zburde pe iarbă. Câteodată avem weekend-uri atât de pline încât trebuie să punem zone din parc în conservare pentru ca iarba să se refacă. Parcul a implicat o investiție de 8 milioane de euro. Este ancora principală a ansamblului.

Avem și cea mai mare parcare subterană din România cu 2500 de locuri. Parcarea este conectată dintr-un capăt în altul, iar sub parc este parcare peste care avem pământ, și peste avem vegetație, deci spațiul este utilizat la maxim” a declarat Michael Bernescu, managerul general al ansamblului Palas Iași. 

Spații culturale 

Reprezentanții Iulius au gândit proiectul luând în calcul nevoile clujenilor, dacă la Iași aceștia s-au concentrat pe realizarea de spații de birouri, având în vedere creșterea  rapidă a industriei IT și dorința companiilor internaționale de a deschide filiale fizice în oraș, la Cluj au observat nevoia unui proiect care să includă spații culturale, unde artiștii locali să poată să își desfășoare activitatea și să interacționeze cu publicul. 

Astfel, hala cu arcade, spațiul care găzduia cuptoarele abrazive ale fabricii, va deveni, după renovare, o zonă interactivă pentru activități culturale de tip concert sau expoziții. 

Proiectul include și o sală de evenimente, unde artiștii locali și companiile de teatru independente din Cluj vor putea desfășura spectacole pentru public. 

Activitățile culturale vor fi coordonate de Centrul Cultural Clujean, în colaborare cu alte ONG-uri din spațiul cultural. 

2f26782b2c7ae54b762f67a8d06d3c60.jpg

Centru Comercial și de divertisment

Proiectul de la Carbochim include 115.000 mp de zonă de retail, fiind cel mai mare spațiu de acest fel din România.

Astfel, vom vedea, în cadrul spațiului comercial, restaurante, cafenele dar și noutăți în ceea ce privește retailerii.

Conceptele de entertainment vor fi destinate cu precădere familiilor, și vor include locuri unde clujenii vor putea petrece timp alături de cei mici, inclusiv în aer liber. Un astfel de loc, îl reprezintă și grădina japoneză care va fi amplasată în complex.

,,Oamenii vor să facă alte lucruri cu familia și de asta venim cu zonă verde, cu grădină japoneză. După aceea, este zona de mall unde încercăm să venim cu alte brand-uri, altă calitate a retailului din România, cu noutăți și cu premiere la nivel de chiriași.” a explicat Raluca Munteanu, director de dezvoltare al grupului Iulius.

a281e3dcd0ce904fbf29613243969a39.png

Zonă verde și infrastructură urbană 

 Una dintre cele mai importante componente a proiectului o reprezintă spațiul verde, care se întinde pe 5 hectare. În aceste zone vor fi plantați peste 600 de copaci, selectați din pepiniere din toată Europa, și peste 100.000 de exemplare de plante.

Arborii sunt exemplare mature, de până în 60 de ani, care vor fi plantate după un proces de aclimatizare, pentru a supraviețui condițiilor din zonă.

Proiectul dorește și integrarea a celor două parcuri din apropiere, Parcul Armătura și Parcul Feroviarilor dar și construirea a două poduri pietonale peste Someș, care să faciliteze o conexiune pietonală între zonele complexului și spațiile verzi deja existente. 

De asemenea, sunt plănuite piste de biciclete, dotate cu spații pentru parcarea acestora.

Mai mult, se dorește și modernizarea și lărgirea străzilor din zonă și amenajarea unor sensuri giratorii pentru fluidizarea traficului.

97631b5e5596fcbdeeaac91d2a237f84.png

,,Noi am pornit toată dezvoltarea de la ideea de cum legăm două parcuri și Someșul, cum legăm Armătura și Parcul Feroviarilor de parcul nostru care este în mijloc și deschidem situl.

Facem conexiune pietonală între Armătura și situl nostru, facem încă un pod pentru ca oamenii să se poată plimba fluid dintr-un parc în altul. Beneficiul este că ai un râu lângă, ai un parc vizavi și un parc foarte mare mai jos. Consolidarea a peste 10 hectare de zonă verde, aceasta este o chestiune nouă pe care o introduce proiectul” a subliniat Raluca Munteanu.

Birouri și locuințe 

Proiectul propus include și o componentă de spații rezidențiale și de birouri, fiind plănuiți, în prima fază circa 13.000 mp de spații office, dar și o zonă rezidențială, de circa 150 de apartamente. 

Comentarii Facebook