REFERENDUM 2012: Siteul demite-l.ro a fost SPART de hackeri

Siteul demite-l.ro, cea mai populară pagină online pentru demiterea lui Traian Băsescu, a fost spart de hackeri, aceştia anunţându-şi isprava pe forumul rstcenter.com, scrie realitatea.net

Imediat după ce a fost spart, un utilizator care intra pe demite-l.ro putea vedea doar un ecran negru şi literele "RST" (de la rstcenter). Echipa din spatele siteului a reacţionat destul de rapid şi a redirecţionat siteul spre contul de Facebook "Demite-l.ro".

Pe forumul RST Center, internauţii arată de ce au ales să spargă siteul în chiar ultima zi înainte de Referendum 2012.

"Internetul e (încă) al nostru, apolitic", scrie unul dintre comentatori, în timp ce altul motivează simplu: "Pentru că era un site tâmpit".

Situaţia este destul de gravă, deoarece cei care administrau siteul au plătit o sumă destul de mare de bani către Google, pentru ca demite-l.ro să apară primul la căutări foarte populare, ca "referendum" sau "referendum 2012".

Comentarii Facebook