Duminica 22 Decembrie

Renovarea blocurilor se poate face cu bani de la stat! Ce lucrări pot fi finanțate


Cei care stau la bloc pot face renovări cu bani de la stat! Legea privind reabilitarea termică a fost schimbată, inclusiv lucrări de înlocuire a instalaţiei electrice, a celei de ventilaţie sau chiar a lifturilor din bloc cu unele noi şi, mai ales, mai performante. Iar, conform Ministerului Dezvoltării, locatarii nu vor avea de dat niciun ban.

Asociaţia cheltuie cam o mie de euro pe an pe revizii şi piese de schimb. În plus, liftul consumă extrem de mult curent. Totuşi, este douăzeci de ori mai ieftin decât să-l schimbe cu totul. 

Legea privind reabilitarea termică a fost schimbată

1700 de blocuri ar putea fi modernizate astfel. Practic, pe lângă anveloparea blocului, asociaţiile de proprietari vor putea cere, printre altele, şi înlocuirea lifturilor, a instalaţiei electrice sau a celei de ventilaţie cu unele noi, eficiente energetic. Prin bani europeni vor putea schimba inclusiv becurile de pe casa scării: de la cele obişnuite, incandescente, care consumă mult - la unele noi, cu LED, eficiente energetic. Iar lista lucrărilor nu se opreşte aici.

Conform ministerului, locatarii nu vor avea nimic de plătit. Totuşi, există nişte condiţii. Andre Rotaru, reporter Oobservator: Pentru ca asociaţiile de proprietari să poată accesa fondurile, lucrările trebuie să ducă la o scădere cu cel puţin 50 de procente a utilizării de energie pentru încălzirea imobilului respectiv. Totodată, trebuie să ajute la economisirea a cel puţin 30% din totalul de energie utilizată de blocul de locuinţe.

Tocmai din acest motiv, blocurile care au fost deja reabilitate dar au rămas cu instalaţiile vechi s-ar putea să nu poată accesa programul.

Conform Ministerului Dezvoltării, bugetul pentru acest proiect este de peste 2 miliarde de euro: 1 miliard pentru blocuri, şi aproape 1,2 miliarde pentru clădirile publice. Fondurile sunt împărţite în toată ţara, iar cei care vor beneficia de ele vor fi selectaţi pe principiul primul venit, primul servit.

Comentarii Facebook