Duminica 22 Decembrie

Reprezentanții Studenților, ANOSR: Profitând de războiul din Ucraina, parlamentarii jefuiesc integritatea academică


Alianța Națională a Organizațiilor Studențești trage un semnal de alarmă. Mai exact, anterior, USR a atras atenția că, într-un proiect de lege despre cu totul altceva, deputatul PSD Adrian Solomon a introdus săptămâna trecută, la Comisia de Muncă, un amendament care „amnistiază plagiatorii de dinainte de 2011” și care face din asta „o urgenţă”, adică în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, notează edupedu.ro.

Furtul pe vremea războiului este mai grav decât cel pe timp de pace, pentru că cei în cauză profită de situația vulnerabilă creată. În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor elaborate înainte de aprobarea Legii educației naționale nr. 1/2011. 

Doamnelor și domnilor parlamentari, furtul e furt și plagiatul e furt, indiferent de cum ați încerca ascunderea lui după tertipuri așa-zis legale! Camera Deputaților se grăbește ca în aceste momente să aprobe amendamentul introdus de deputatul Solomon, pe repede-înainte. Salvarea plagiatorilor sus-puși apare, astfel, ca prioritatea Parlamentului în aceste grave vremuri prin care trecem. Solicităm Camerei Deputaților să respingă categoric această abominație legislativă și să transmită un mesaj clar celor care trudesc necontenit pentru salvarea plagiatorilor că aceste încercări vor eșua”, au scris reprezentanții ANOSR pe pagina de Facebook. 

Comentarii Facebook