Duminica 22 Decembrie

S-a aprobat legea care permite localităților să se unească în consorții administrative. Noi avem modelul Cluj-Napoca, Florești și Apahida


Parlamentul a adoptat legea care permite constituirea de consorții administrative între mai multe localități.

Proiectul de lege inițiat în septembrie de Guvern a fost aprobat de Senat, urmând să ajungă la președinte pentru promulgare.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat că legea ”oferă niște avantaje financiare acelor unități administrativ-teritoriale care, de bunăvoie, se asociază pentru a pune în comun de la servicii de transport public, la un sistem educațional”.

Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, crede că astfel pot apărea ”proiecte mari, de anvergură, de interes județean regional, și astfel să atragem fonduri suplimentare din fondurile europene, pentru a crea infrastructură, dezvoltare”.

Localitățile se puteau asocia și până acum prin votul consiliilor locale, dar acum regulile sunt clare. În plus, vor putea detașa angajați care să lucreze pentru alte primării din interiorul consorțiului.

Arhicunoscută este Alianța Vestului, dintre Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, care a fost mai mult una politică pentru că nu a făcut nimic din ce și-a propus. 

Mult mai prolifică este alianța dintre Gilău, Florești, Cluj-Napoca, Baciu și Apahida, pentru realizarea centurii metropolitane, a trenului metropolitan și a metroului Cluj. Aici, s-au realizat documentațiilor, dar încă nu s-a săpat un hârleț de pământ. 

Comentarii Facebook