S-a lansat Declaraţia de la Cluj. Ce îi cer clujenii președintelui și clasei politice
Liderii protestatarilor de la Cluj au lansat pagina de Facebook ”Declarația de la Cluj”, unde transmit președintelui Klaus Iohannis și clasei politice un manifest în 7 puncte.
”Noi, cetăţeni ai Municipiului Cluj-Napoca, reuniţi în 14 noiembrie 2014, în Piaţa Unirii, afirmăm că sunt esenţiale pentru România şi cerem viitorului Preşedinte şi întregii clase politice să-şi asume următoarele puncte:
1. Drepturi cetățenești
Respectarea fără rezerve şi consolidarea dreptului nostru la liberă exprimare, la protest și la vot, inclusiv la votul prin corespondență pentru diaspora.
2. Reformă politică
Reformarea clasei politice şi a legislativului prin reducerea numărului de parlamentari, înlesnirea formării de noi partide și facilitarea legiferării prin inițiativă cetățenească. Limitarea numirilor politice în instituţii la nivelul secretarilor de stat.
3. Justiţie
Respectarea separării puterilor în Stat prin excluderea oricărei imixtiuni a politicului în activitatea judiciară. Respingerea imediată a proiectelor de lege privind graţierea şi amnistia şi renunţarea la orice iniţiative legislative în acelaşi sens. Limitarea imunităţii demnitarilor exclusiv la declaraţiile politice; eliminarea oricărei discriminări între aceştia şi restul cetăţenilor, inclusiv în ceea ce priveşte reţinerea, arestarea şi percheziţia (prin eliminarea Art. 72, alin. 2 din Constituţie); alegerea prin vot direct a Avocatului Poporului.
4. Sănătate
Respectarea dreptului cetăţenilor la sănătate şi finanţarea eficientă a sistemului sanitar. Alocarea a 6% din PIB pentru Ministerul Sănătăţii şi separarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de bugetul consolidat. Asigurarea în mod real şi continuu a accesului populaţiei la medicamente, inclusiv cele compensate. Stoparea exodului cadrelor medicale prin asigurarea unei salarizări la nivelul pregătirii şi responsabilităţii acestora.
5. Educaţie şi cercetare
Recunoaşterea importanţei acestor două domenii şi stimularea lor prin respectarea legii: alocarea imediată şi efectivă a 6% din PIB pentru educaţie, respectiv a 1% pentru cercetare. Remunerarea cadrelor didactice şi a cercetătorilor la un nivel corespunzător cu importanţa acestora în societate.
6. Mediu şi resurse naturale
Recunoaşterea problemelor de mediu ca fiind de domeniul siguranţei naţionale. Garantarea accesului tuturor cetăţenilor la resursele vitale fundamentale: apă, aer curat, surse de hrană. Interzicerea completă, pe teritoriul României, a procedeului de cianurare în minerit, a fracturării hidraulice în industria gazelor de şist şi a organismelor modificate genetic în agricultură. Oprirea imediată a defrişărilor ilegale şi declanşarea reîmpăduririlor la scară naţională.
7. Viaţă socială şi comunitară
Încetarea imediată şi completă a oricărui discurs de tip separatist, a discriminării şi instigării la ură pe criterii etnice, rasiale, de clasă, statut social, opţiune religioasă sau politică.
Aici sau peste hotare, suntem cu toţii cetăţeni ai României; proiectul de ţară este al nostru. Rămânem solidari şi atenţi la comportamentul clasei politice şi al decidenţilor. La 25 de ani de la Revoluţia Română, reafirmăm valorile acesteia şi avertizăm că nu mai tolerăm nicio trădare a intereselor noastre legitime”.
12 Comentarii
Un mainifest politic care nu are nimic cu o miscare de strada. La primul punct se face o grosonala discriminare a tuturor romanilor din tara fata de cei din afara tarii. La punctul 6 as avea o intrebare fata de toti cei care au scris si nu numai: Sunteti de acrod ca pentru orice banut incasat sa platiti taxe si impozite? Poate ca daca am face asta atunci… Citeste mai departe
drept ati grait!
Bineinteles ca am accepta sa platim taxe si impozite pentru toti banii incasati (multi dintre noi o facem deja), in conditiile in care am sti ca acesti bani sunt folositi in folosul comunitatii, nu bagati in buzunare de niste politicieni corupti. Toate tarile dezvoltate platesc taxe si impozite - unele chiar foarte mari - insa stiu ca acele taxe asigura… Citeste mai departe
Nu am vazut nimic de mertitocratie si depolitizarea administratiei publice care de fapt este chintesenta unei piramide sociale sanatoase.
Declaratia de la Cluj = un mic rahat !
Spune un incult pe internet.
Internetul este o subcultura crasa. Si tu "anon" faci parte din ea !
Oricum civismul de fatada, promovat mai nou prin apeluri si declaratii de genul la care tu aderi, ester un mare zero brat (adica un mic rahat). Spor la ....
Internetul, tineretul si ratiunea au invins!
BOR si PSD au ramas doar doua GRUPURI INFRACTIONALE ORGANIZATE
doar nu credeti ca va mai baga cineva in seama pana la urmatoarele alegeri ????ce naivi santeti , v-au folosit si gata ,acceptati ca ati fost folositi exact cum am fost noi in 21-22 dec '89 ,fsn, usl-acl aceeasi mizerie , puie monta si iohanis .
Cred ca cetatenii astia de la Cluj au uitat sa treaca in declaratie punctul 8!......ca-l vor premier pe TRAIAN BASESCU si procuror-general pe EMIL BOC!
Si pe ma-ta sugatoare de pu_le a neamului.
@*****iusa, da ar fi grozav, poate s-ar muta psd-ul la gherla unde televiziunea cu circuit inchis va transmite in direct haznaua 3 cu felix de-al casei.