Duminica 22 Decembrie

S-a semnat contractul pentru lucrările de modernizare la malurile Someșului. Boc: „Unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană” - FOTO


Primarul Clujului, Emil Boc, anunţă că a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor care vor revitaliza lunca Someșului. Vor fi executate lucrări de modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului.

1_3_222495_1632812435_05824_fav.jpg

„Am semnat contractul pentru execuția lucrărilor din cadrul obiectivului de investiții „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului – zona I Lunca Someșului Mic”. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Modernizarea malurilor Someșului, unul dintre cele mai ample proiecte ale Primăriei

Modernizarea malurilor Someșului reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte de revitalizare urbană derulate de Primăria municipiului Cluj-Napoca și are la bază conceptul „reîntoarcerea orașului cu fața la râu”.

1_3_222495_1632812431_05617_fav.jpg

Prin proiect se urmărește transformarea zonelor adiacente râului în spații publice de calitate, astfel încât Someșul să devină un punct central în viața orașului. Realizat de către firma spaniolă Practica, proiectul a câștigat concursul internațional de soluții organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Împreună cu revitalizarea platoului Sălii Sporturilor „Horia Demian” și reabilitarea zonei Parcului Feroviarilor, acest proiect contribuie la crearea unui culoar de mobilitate de-a lungul malurilor Someșului.

1_3_222495_1632812433_07326_fav.jpg

Lucrările vor fi împărțite pe tronsoane

Obiectivul de investiții se întinde pe o suprafață de aproximativ 146.500 mp și cuprinde malurile intravilane ale Someșului în zona străzilor Paul Ioan, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Gavril Muzicescu, Sigismund Toduță, Splaiul Independenței, Mamaia, Dragalina, precum și în zona adiacentă parcurilor Rozelor și Iuliu Hațieganu.

Execuția lucrărilor va fi realizată secvențial, pe tronsoane succesive, de la vest spre est, pe cele două maluri, astfel:

  • Tronsonul 1: Strada Donath – strada Mirăslău
  • Tronsonul 2: Strada Mirăslău – strada Petuniei
  • Tronsonul 3: Strada Petuniei – Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”
  • Tronsonul 4: Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” – Podul Garibaldi
  • Tronsonul 5: Strada Muzicescu, Strada 1 Decembrie 1918
  • Tronsonul 6: Zona Hotel Napoca, Strada Mamaia
  • Tronsonul 7: Strada Dragalina, Zona Camerei de Comerț și Industrie

1_3_222495_1632812432_06174_fav.jpg

Proiectul vizează crearea unei ample zone de tip shared-space prin extinderea și modernizarea rețelei de alei pietonale și velo precum și a spațiilor publice aferente:

  • realizarea unui pod pietonal în zona Parcul Rozelor – Grigorescu;
  • creșterea suprafeței de zone verzi;
  • plantări arbori;
  • dotări de agrement;
  • locuri de joacă pentru copii;
  • mobilier urban modern;
  • iluminat public inteligent;
  • rețele Wi-Fi;
  • stații de încărcare biciclete, trotinete, autovehicule electrice și hibrid.

Câştigătorul licitației este Asocierea ACI Cluj (lider) - SOCOT SA - Simacek Facility Services. Valoarea lucrărilor este de 95.686.035,58 lei (fără TVA), iar durata de execuţie este de 19 luni", a anunţat Emil Boc.  

Comentarii Facebook