Duminica 22 Decembrie

S-au finalizat lucrările la Liceul Eminescu din Cluj-Napoca - FOTO

 

Lucrările de amenajare și extindere a Liceului ”Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca au fost finalizate.

 

Recepția finală a lucrărilor s-a făcut luni, 6 martie, o dată cu darea în folosință a noii săli de sport a liceului.

 

Managerul proiectului din partea Primăriei Cluj-Napoca, Ovidiu Câmpean, a declarat că elevii de gimnaziu și liceu au intrat în școală de la începutul semestrului al doilea, din luna febuarie, dar că abia acum s-au terminat lucrările și la sala de sport. 

 

Proiectul a avut o valoare de 12 milioane de lei, plus TVA, numai la Liceul Mihai Eminescu. Sunt 750 de copii care vor beneficia de aceste investiții. Au fost reamenajate corpurile de clădire vechi, care au fost mansardate, și a fost construit un nou corp de clădire.

 

De asemenea, sala de sport veche a fost refăcută și mărită, iar lângă a fost construit corpul nou de clădire care conține o sală multifuncțională la etaj și vestiare și un hol la parter”, a precizat Ovidiu Câmpean. 

 

Recepția finală a lucrărilor s-a făcut luni, 6 martie, în prezența autorităților. 

 

Lucrările de la Liceul Mihai Eminescu au avut mari probleme din cauza constructorului, care a intrat în faliment. Proiectul a fost preluat și finalizat de o altă societate comercială din asocierea care a câștigat licitația.

Comentarii Facebook