Duminica 22 Decembrie

S-au montat grinzile din beton la podul de peste râul Crișul Repede, din Valea Drăganului, surpat în timpul unor lucrări - FOTO


Podul din Valea Drăganului este refăcut, după ce s-a surpat în timpul unor lucrări de reabilitare, pe fondul unor precipitații abundente. 

Oficialii Consiliului Județean Cluj nu au pus pe seama muncitorilor prăbușirea podului, cu toate că aceștia lucrau la pilonii de susținere, când podul s-a rupt în două. 

În 13 iulie au fost montate grinzile prefabricate din beton la podul de peste cursul râului Crișul Repede.

În număr de șapte, grinzile au o lungime de 36,5 metri, o înălțime de 1,6 metri și o greutate, fiecare, de 55,7 tone. Ele eu fost amplasate pe suportul betonat al picioarelor podului cu ajutorul unor macarale speciale, de mare tonaj, în cadrul unei operațiuni extrem de spectaculoase. 

Cu o vechime de peste 70 de ani și aflat într-o avansată stare de uzură, vechiul pod a fost afectat de fenomenele hidrometeorologice extreme din vara anului 2020. În acest context, s-a decis construirea unui pod nou.

Lucrările de reabilitare și modernizare derulate de Consiliul Județean Cluj în cadrul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională - Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, prin modernizarea DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495  și DJ 764B (Baraj Drăgan – intersecție DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500”, în lungime de peste 25 de km, au intrat în etapa finală, stadiul fizic al acestora depășind 90%. 

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (14).JPG


Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (13).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (9).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (10).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (11).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (12).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (7).JPG

Montare grinzi beton Pod Valea Draganului (6).JPG

Comentarii Facebook