Duminica 22 Decembrie

S-au trasat noi marcaje pe Calea Mănăștur. Se începe refacerea trotuarelor. Se păstrează circulația pe patru benzi


S-au trasat noi marcaje rutiere pe Calea Mănăștur, unde au început lucrările de modernizare în urmă cu câteva săptămâni. Se lucrează în prezent la trotuare, momentan fiind păstrată circulația pe patru benzi. 

Au început lucrările în cadrul proiectului de modernizare și reamenajare a Căii Mănăștur și a străzilor adiacente. În prezent, se lucrează la trotuarele de pe latura nordică, fiind refăcute marcajele rutiere, tot cu două benzi pe sensul de mers, însă mai înguste. 

Lucrările în valoare de peste 26 de milioane de lei de modernizare sunt derulate de constructorul ARL Cluj SA și au termen de finalizare sfârșitul anului 2023.

Au început lucrările pe Calea Mănăștur. Au fost trasate marcajele specifice, cele cu galben. Am reușit să păstrăm pe perioada lucrărilor patru benzi de circulație, chiar dacă ele sunt puțin mai înguste. Aici realizăm o investiție de peste 26 de milioane de lei, o lucrare care se va termina în decembrie 2023. Avem nevoie de mai mult timp, pentru că este o lucrare complexă”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post local de radio.

Tot în cadrul proiectului de modernizare a zonei Calea Mănăștur-Mărginașă-Moților-Uzinei Electrice, constructorul a realizat demolarea clădirilor expropriate de Primărie în cadrul proiectului. Municipiului Cluj-Napoca a alocat din bugetul local suma de 9.266.131 lei pentru exproprierea integrală sau parțială a unui număr de 48 de imobile, din care 25 de imobile din domeniul privat și 23 de imobile din domeniul public al municipiului.

Un nou nod rutier pentru circulația Mănăștur - Centru și Zorilor - Grigorescu

Prin realizarea acestui proiect, municipalitatea își propune realizarea unui un nod rutier în zona de vest a orașului, unde se va intersecta circulația dinspre Mănăștur și centru, cu cea dinspre Grigorescu și Zorilor”, declară reprezentanții primăriei Cluj-Napoca. 

Este vorba despre intersecția din apropierea centrului comercial Platinia, care va fi reconfigurată. Pentru aceasta, se va amenaja un nou pod peste Canalul Morii care va lega strada Oțetului de Uzinei Electrice, facilitând accesul în cartierul Grigorescu a mașinilor care vin dinspre Zorilor.

Proiectul „Modernizare și dezvoltare circulație Calea Moților – Calea Mănăștur – str. Uzinei Electrice – str. Mărginașă” prevede următoarele investiții:

  • Patru benzi de circulație pe Calea Mănăștur, cu o lățime de trei metri liniari, iar la intersecția cu strada Mărginașă se vor realiza cinci benzi de circulație;
  • Trei benzi de circulație pe strada Mărginașă cu o lățime de 2,90 ml;
  • Patru benzi de circulație pe strada Oțetului cu o lățime de 3 ml, iar la intersecția cu Calea Moților se vor realiza cinci benzi de circulație;
  • Patru benzi de circulație pe tronsonul Calea Moților – între strada Mărginașă și strada Moldovei, cu o lățime de 3 ml;
  • Trotuare pe ambele părți ale carosabilului cu lățimi între 2 și 5 ml;
  • Piste de biciclete în ambele sensuri pe Calea Mănăștur, Calea Moților și strada Oțetului cu o lățime de 2 ml.

Comentarii Facebook