Scandal la PNL Cluj. Nicoară îl atacă pe Uioreanu: ”Eu l-am făcut președinte”


Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, acuză decizia șefului Consiliului Județean, Horea Uioreanu, de a își da demisia din toate funcțiile din partid, spunând că aceasta este defapt doar un joc politic.

Este o mişcare strict politică. Demisia este de faţadă. Calitatea lui de preşedinte al CJ Cluj îi conferă automat calitatea de membru cu drept de vot în Biroul Judeţean. Asta demonstrează că mişcrarea este una politică. Joi seara, domnul Uioreanu a declarat în biroul municipal că vrea să ajungă preşedinte în locul meu”, a declarat senatorul Marius Nicoară.

Senatorul precizează că popularitatea PNL, pe care a reușit să o sporească în mandatul său ca și președinte al partidului, l-a propulsat pe Uioreanu în funcția pe care o deține: ”Eu l-am făcut preşedinte”.

Nicoară a fost deranjat de faptul că Horea Uioreanu a decis să își facă publică demisia în fața presei, înainte de a o comunica la sediul partidului și spune că motivele acestuia sunt puerile.

Motivele demisie lui Horea Uioreanu sunt puerile. Mă acuză că nu aş fi respectat deciziile Delegaţiei Permanente. Este fals. Este o minciună că eu aş fi încălcat deciziile delegaţiei permanente”, a mai precizat Marius Nicoară.

Într-un ultim atac, senatorul Marius Nicoară o vizează și pe soția președintelui CJ Cluj, Elena Uioreanu, spunând că funcțiile obținute de aceștia se datorează influenței sale.

Scorurile se văd în sondaje, în forţa partidului şi în numele candidatului. Eu am candidat pentru Primăria Cluj Napoca şi am pierdut la mustaţă. Eu am fost un candidat foarte puternic iar dacă nu eram eu candidat, el nu ar fi câştigat. Dacă eram de rea credinţă, nici Horea Uioreanu nu era candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj şi nci doamna Uioreanu nu era candidat de deputat. Conducerea PNL ştie foarte bine cât am insistat eu pentru ca Horea Uioreanu el să fie candidat”, a mai spus Nicoară.

Comentarii Facebook